asane

Ştiinţa yoghină a posturilor corporale (ASANA-e)

Efectele tehnicilor posturale yoga (ASANA-e), afirmate de tradiţia yoghină, sunt confirmate de practicanţi

de Oana Mihai

“În yoga, ASANA este considerată a fi o simultană strădanie a trupului, a sufletului şi a mentalului de a vibra la unison cu nemărginirea. ASANA este o posturã statică realizată cu o concentrare specifică. Ea este mai mult decât un exerciţiu fizic, este o modalitate de integrare psihosomatică. Această apropiere blândă şi respectuoasă de misterele fiinţei se bazează pe reeducarea posturală şi vizează ca, prin intermediul corpului, să conducă la trezirea spirituală.” – profesor yoga Gregorian Bivolaru

Yoghinii au afirmat dintotdeauna că yoga este o ştiintă practică. Yoga promite rezultate excepţionale, dar necesită în primul rând practica atentă şi persverentă a unor metode adecvate. Yoga este “ştiinţifică” pentru că exerciţiile yoghine, dacă sunt practicate în mod corect, generează efecte pozitive precise, repetabile şi pentru că este susţinută de tratate ample care explică modul în care se produc aceste efecte. Dintre metodele practice ale sistemului yoga vom prezenta în acest articol tehnicile posturale sau ASANA-ele.

ASANA-ele şi limbajul trupului

Sunteţi conştienţi de limbajul trupului? Îl folosim cu toţii şi, câteodată, este mai sincer decât cuvintele. Orice gest în aparenţă neînsemnat, cum ar fi netezirea părului sau încrucişarea picioarelor, poate spune despre noi mai mult decât am vrea noi să spunem, mai mult decât un întreg discurs.

Atunci când suntem fericiţi sau trişti corpul participă şi el la stările noastre; de fapt acest lucru este valabil pentru toate stările pe care le trăim. Poate aţi observat uneori că stările psihice ne influenţează atitudinea corporală: descurajarea ne face să ne lăsăm umerii şi să aplecăm capul, pe când entuziasmul face să ne îndreptăm spatele şi să avem ochii strălucitori. Întotdeauna, în mod inconştient, ne modificăm poziţia trupului în funcţie de starea psihică pe care o trăim. Acest lucru însă acţionează şi invers: putem să ne folosim de anumite poziţii corporale pentru a ne modifica stările psihice.

Urmăriţi cu atenţie ce se petrece cu corpul vostru atunci când sunteţi trişti sau pesimişti. Amintiţi-vă cu promptitudine că “atitudinea generează aptitudinea” şi nu vă lăsaţi corpul să adopte o poziţie de om înfrânt. Îndreptaţi-vă spatele, respiraţi profund, ridicaţi capul – şi deja vă veţi simţi mult mai bine. Prin yoga veţi învăţa să faceţi mai mult decât atât. Veţi învăţa să acţionaţi oricând cu promptitudine pentru a vă genera stări pozitive şi a le menţine cât mai mult.

Ştiinţa yoghină a posturilor corporale (ASANA-e)

Yoghinii au studiat aceste aspecte timp de milenii, în detaliu, şi au identificat chiar corespondenţa dintre poziţia corpului şi energia cu care fiinţa practicantului intră atunci în rezonanţă. Practicanţii yoga se ajută de anumite poziţii ale corpului, exerciţii care se numesc „ASANA-e”, pentru a atrage energii benefice din macrocosmos, în microcosmosul fiinţei lor. O ASANA sau tehnică posturală yoga implică menţinerea unei anumite poziţii corporale pe o anumită perioadă de timp şi este însoţită de o anumită concentrare specifică.

În tradiţia yoghină se afirmă că există aproximativ 8.400.000 de asane. Dintre acestea 84 sunt cele mai importante şi cunoscute. Fiecare dintre ele are efecte precise la nivel corporal şi psiho-mental. Acţionând asupra traseelor energetice care ne străbat aura, precum şi asupra sistemului nervos şi a glandelor endocrine, asupra musculaturii şi diferitelor organe interne, posturile yoga au o gamă extrem de variată de efecte, astfel încât nu există fiinţă umană care să poată să afirme că ei nu i-ar folosi deloc să practice astfel de exerciţii. Posturile yoga pot fi practicate indiferent de vârstă şi sex, dar desigur că starea de sănătate, flexibilitatea şi vârsta pe care o aveţi va influenţa capacitatea voastră de a le practica – în special când vă aflaţi la început. De ce merită să faceţi efortul de a le învăţa şi practica? Simplu spus, aceste posturi corporale ne pot ajuta să fim mult mai sănătoşi, mai relaxaţi, mai fericiţi.

Efectele posturilor yoghine

Practicarea posturilor yoghine ne ajută să facem cunoştinţă mai bine cu noi înşine. Obiceiul de a ne observa corpul cu atenţie şi cu răbdare în timpul antrenamentului yoghin, de a ne conştientiza toate senzaţiile, percepţiile care apar la nivelul acestuia şi modul în care ele sunt corelate cu anumite manifestări energetice ne va modifica gradat viziunea asupra corpului şi psihicului nostru. Vom fi astfel în contact mult mai bun cu fiinţa noastră şi vom înţelege că ea este un întreg indisociabil, în care fiecare componentă (corpul fizic, stările psiho-mentale, emoţiile, gândurile, intelectul) trebuie să îşi joace rolul ei bine determinat pentru ca noi să fim nişte fiinţe armonioase şi împlinite.

Autocunoaşterea este doar unul dintre beneficiile practicii ASANA-elor yoghine. Oricine alege să practice ASANA-e va remarca – în funcţie de perseverenţa sa în practică şi de timpul acordat practicii yoga – îmbunătăţirea rapidă a stării de sănătate, apariţia unei stări profunde de linişte, de relaxare şi interiorizare, o armonizare globală atât fizică, cât şi psihică, îmbunătăţirea flexibilităţii. Vă veţi simţi permanent plini de vitalitate, optimişti, în formă.

Aceste posturi sunt utile de asemenea şi pentru cei care doresc să-şi amplifice capacităţile fizice, psihice şi mentale: încredere în sine, rezistenţă la oboseală şi la stres, regenerare rapidă, o senzaţie relaxantă de bunăstare, calm profund, echilibru interior, energie crescută.

Secretul practic al ASANA-elor

Tradiţia milenară yoga conţine o serie de elemente esoterice; rareori le veţi găsi pe acestea descrise corect în cărţile de popularizare accesibile în Occident. Aceasta nu se datorează neapărat faptului că nu există deloc occidentali care să cunoască secretele practicii yoga, ci mai ales faptului că în mod tradiţional anumite “secrete practice” ale învăţăturilor yoga nu se transmit niciodată în scris, ci numai “de la gură la ureche”, adică de la învăţător la învăţăcel, de la ghid spiritual la aspirant, de la instructorul de yoga cursanţilor.

Este foarte important să deprindeţi practica exerciţiilor yoghine, inclusiv practica ASANA-elor, de la un instructor de yoga care vă poate pune la dispoziţie şi aspectele care de obicei nu sunt scrise în cărţi. Modul în care circulă energia în timpul realizării fiecărei tehnici posturale este de obicei păstrat secret de către yoghini, împreună cu centrii secreţi de forţă care sunt energizaţi în timpul fiecărui exerciţiu. Aşa cum vă veţi convinge din practica personală, o ASANA practicată corect, însoţită de concentrarea adecvată asupra fluxurilor energetice şi asupra unui anumit centru secret de forţă este de sute de ori mai eficientă decât atunci când este practicată ca un banal exerciţiu fizic.

Sunt persoane care se îndreaptă către yoga pentru că sunt fascinate de esoterism, sunt atrase de fenomenologia paranormalã sau îşi doresc desăvârşirea spirituală. Chiar şi pentru aceste persoane, practica posturilor yoga este un punct de plecare esenţial. Nu neglijaţi niciodată importanţa acestora, chiar dacă vă consideraţi nişte practicanţi avansaţi sau aveţi preocupări mai “metafizice” şi asana-ele vi se par a fi prea concrete! Numai şi numai practica vă va convinge că ASANA-ele yoghine sunt o veritabilă poartă către cunoaşterea esoterică, către trezirea puterilor paranormale şi către auto-desăvârşire.

Relatările unor practicanţi yoga

În cadrul şcolii noastre de yoga sunt mii de oameni care practică aceste exerciţii cu succes – şi cu pasiune. Reproducem numai câteva mărturii în această direcţie, ale unor oameni care practică aceste posturi de câţiva ani:

“ASANA-ele îmi dau o stare de claritate şi bună dispoziţie care se menţine apoi întreaga zi, în tot ceea ce fac. Mă ajută mai ales starea de încredere în sine pe care o am după ce fac exerciţiile de yoga; trăiesc atunci foarte pregnant starea că sunt capabilă să fac orice îmi doresc sau trebuie să fac. ASANA-ele îmi oferă şi foarte multă energie şi o stare de împlinire. Foarte simplu spus, ele mă fac fericită.” – Delia

“Îmi place să practic ASANA-e. Pot să spun că le agreez în primul rând pentru rezonanţa cu energiile pozitive din Univers, pentru stările benefice care apar şi nu în ultimul rând le apreciez pentru beneficiile terapeutice...” – Nicu

“Practica acestor posturi corporale mă ajută să simt o stare de relaxare profundă în tot corpul, mă ajută să îmi opresc agitaţia minţii şi prin aceasta mă ajută să conştientizez fluxurile energetice din fiinţă. La sfârşitul programului de ASANA-e simt cum mă cuprinde o stare de pace interioară şi de fericire.” – Alexandru

“Imediat ce am început să practic yoga în anul I de curs, am remarcat efectele extraordinare ale ASANA-elor. Sufeream pe atunci de spondiloză cervicală, migrene şi constipaţie cronică. După numai câteva săptămâni de practică, la nivel de începători cum mă aflam atunci, aceste probleme au dispărut complet. Mi-am menţinut însă de peste 15 ani obiceiul de a-mi începe ziua cu o şedinţă de ASANA-e de aproximativ o oră. Aceasta mă ajută să mă simt în formă, să am o condiţie fizică excelentă, să fiu permanent într-o stare psihică bună şi să fiu mereu sănătoasă.” – Mariana

“Nu am înţeles ce importante sunt ASANA-ele decât după câţiva ani de curs. La început eram pasionat doar de meditaţii. Cu timpul am înţeles că ASANA-ele oferă o bază indispensabilă pentru meditaţii. Energizarea centrilor de forţă, liniştirea minţii, armonizarea la nivel emoţional, sunt imposibil de obţinut prin meditaţie, pentru cineva care nu s-a perfecţionat în practica ASANA-elor, iar cineva care a atins desăvârşirea în practica acestora, cred eu că nu va face niciodată greşeala să renunţe la ele.” – Dan

Citiţi şi:
Fiziologia energetică a fiinţei umane: corpuri subtile, centri de forţă, canale energetice
Principiul rezonanţei

yogaesoteric
noiembrie 2007

chakre

Chakra-e: centri secreţi de forţă

În microcosmosul lăuntric al fiinţei umane există 7 sisteme fundamentale complexe de recepţie şi emisie a energiilor din cele 7 game fundamentale de vibraţii al Macrocosmosului. Aceste sisteme, cunoscute sub numele de chakra-e (centri de forţă sau focare de putere) au rolul de a pune fiinţa în rezonanţă instantanee, atunci când sunt treziţi şi conştient controlaţi, cu o infinitate de energii ale întregii manifestări din întregul Univers.


Iată în continuare o prezentare succintă a celor 7 rezonatori, chakra-e sau centri secreţi de forţă, caracteristicile lor esenţiale şi locul în care sunt conştientizaţi în şi în afara corpului fizic, în plan subtil:

1. MULADHARA CHAKRA

Este situată la baza coloanei vertebrale, între anus şi sex (în plan subtil, energetic) şi este sediul energiei fundamentale a fiinţei Kundalini Shakti. Atribute: sursă de viaţă, vitalitate.

2. SWADHISTANA CHAKRA

Este situată deasupra zonei sexului, în plan subtil. Atribute: energie sexuală, sensibilitate, mimetism social.

3. MANIPURA CHAKRA

Este situată imediat sub zona ombilicului, în plan subtil. Atribute: solaritate, expansiune, voinţă, dinamism.

4. ANAHATA CHAKRA

Este situată în zona plexului cardiac, adică în zona centrală a pieptului, în plan subtil. Atribute: afectivitate, armonie, altruism, iubire.

5. VISHUDDHA CHAKRA

Este situată în zona gâtului, în plan subtil. Atribute: rafinament, intuiţie, elevare, trăiri sublime, revelaţii estetice, inspiraţie.

6. AJNA CHAKRA

Este situată în zona centrală a frunţii, în plan subtil. Atribute: genialitate, putere mentală extraordinară, clarviziune, intuiţie superioară.

7. SAHASRARA

Este situată în zona creştetului, în plan subtil. Atribute: detaşare, legătura cu Adevărul etern, spiritualitate pură, contactul cu Dumnezeu, înţelepciune.

yogaesoteric

jala neti

JALA-NETI, o tehnică de purificare nazală cu ajutorul apei sărate

de Melania Radu

Sistemul tradiţional HATHA-YOGA conţine în principal tehnici posturale (ASANA-ele) şi tehnici de control şi ritmare a suflurilor respiratorii (PRANAYAMA). În afară de aceste exerciţii yoghine, sistemul HATHA-YOGA ne pune la dispoziţie şi alte tehnici speciale, printre care MUDRA-ele (gesturi sincronizatoare), BANDHA-urile (aşa-numitele contracţii) şi o serie de tehnici de purificare. Scopul acestora din urmă este de a purifica şi de a echilibra elementele structurii umane. Ele sunt necesare pentru menţinerea sănătăţii, îmbunătăţirea calităţii vieţii, precum şi ca etapă pregătitoare pentru practica meditaţiei. În rândul acestora se înscrie şi tehnica pe care o descriem în acest articol.

Tehnicile yoghine de purificare deţin un potenţial binefăcător enorm. Acesta poate fi descoperit doar dacă avem îndrăzneala de a trece de la citirea informaţiilor despre acestea la etapa în care căutăm şi apoi primim o învăţătură directă. Ca orice alte tehnici YOGA, nici acestea nu se învaţă fără asistenţa unui instructor de specialitate. Următoarea etapă necesară este practica personală zilnică.

Chiar dacă la prima vedere unele dintre aceste tehnici par dificile sau neplăcute, prin practică ne vom convinge de simplitatea şi eficienţa lor. Adoptarea lor în viaţa de zi cu este la fel de utilă ca spălatul pe dinţi sau pe mâini şi nu necesită efort.

JALA-NETI este indicată, în tratatele clasice YOGA şi AYURVEDA, în special pentru purificarea zonei capului. Ea facilitează absorbţia PRANA-ei la nivelul nasului şi elimină bolile legate de KAPHA şi VATA DOSHA. NETI este o practică binefăcătoare pentru ochi, urechi, nas, gât, plămâni, precum şi pentru procesul gândirii. Această tehnică are ca efect purificarea şi activarea gradată a lui AJNA CHAKRA.

Modalitatea de execuţie

Există cel puţin şapte metode diferite de realizare a acestei tehnici: JALA-NETI (trei variante diferite, care folosesc toate apă sărată), DUGDHA-NETI (cu lapte), GHRITA-NETI (cu ghee), SWAMOOTRA-NETI (cu urina proprie), SUTRA-NETI (cu o panglică).

Vom descrie în continuare prima variantă de JALA-NETI, care foloseşte un vas special pentru realizarea exerciţiului.
a) Se umple cu apă caldă şi sărată (la temperatura şi salinitatea sângelui – o linguriţă de sare la jumătate de litru de apă – aceasta numindu-se soluţie izotonică) o cană specială pentru NETI.
b) Capătul sub formă de pâlnie al cănii se introduce cu grijă în nara dreaptă, fără să blocăm canalul nazal. Din acest moment gura se ţine deschisă pentru a putea respira pe gură. Urmăriţi să nu strănutaţi, să nu înghiţiţi, să nu râdeţi, să nu vorbiţi şi să nu aveţi nici un fel de mişcări ale aerului prin nas, în timp ce apa se scurge prin el.
c) Capul se înclină lateral, cu nara stânga dedesubt, astfel încât apa să se poată scurge prin ea. Aceasta se petrece după câteva secunde. O lăsăm să curgă astfel timp de 30 de secunde apoi ne ridicăm capul la verticală.
d) Înainte de a schimba nările, suflaţi-vă puţin nasul ca să iasă eventualele resturi de apă.
e) Se repetă punctele b) şi c) cu singura diferenţă că acum apa este introdusă prin nara stângă şi va ieşi prin nara dreaptă. După aceasta vă ridicaţi din nou capul la verticală şi vă suflaţi uşor nasul.
f) Dacă mai simţiţi canalul nazal blocat de mucus, reluaţi procesul chiar de câteva ori, dacă este necesar, până când nasul este curat. Dacă după câteva încercări nu reuşiţi ar fi indicat să vă prezentaţi la un consult medical pentru a detecta eventualele obturări ale tractului nazal.

O etapă extrem de importantă este uscarea nasului după tehnică. Aceasta nu trebuie neglijată niciodată, mai ales de către cei cu presiune mai ridicată a sângelui. Se realizează în modul următor:
a) Mai întâi vă aplecaţi în faţă lăsând capul să atârne cu nasul îndreptat către podea. Presaţi uşor nasul între degetele de la mână, apoi, lăsându-l liber, inspiraţi uşor de 10 ori pe gură expirând pe nas. Câteva picături de apă mai pot cădea astfel.
b) Vă ridicaţi si realizaţi câteva expiraţii rapide după cum urmează: de 10 ori pe ambele nări în acelaşi timp, de 10 ori pe nara stângă (cea dreaptă fiind acoperită cu un deget), de 10 ori pe nara dreaptă (cea stângă fiind acoperită cu un deget), în final din nou de 10 ori pe ambele nări simultan.
Aceste etape ar trebui să cureţe şi să usuce nasul. Dacă simţiţi că a mai rămas apă acolo, repetaţi întregul proces până la reuşită, pentru că altfel se pot manifesta simptome de răceală timp de câteva ore după aceea, ori se pot produce infecţii pornind de la apa impură rămasă în sinusuri ori în trompele lui Eustachio.

Odată învăţată, metoda poate fi realizată în aproximativ trei minute şi poate fi introdusă în rutina zilnică a igienei corporale. Majoritatea celor care o practică sunt plăcut surprinşi de simplitatea acestei tehnici şi de eficienţa ei în menţinerea sănătăţii.

Eventuale dificultăţi

- Apa poate să intre în gât dacă unghiul de înclinare a capului este incorect, dacă respirăm pe nas în timp ce apa se scurge pe acolo ori dacă nara este înfundată.
- Poate apărea o senzaţie neplăcută în nas dacă apa este prea puţin sărată ori prea caldă, dacă încă nu ne-am obişnuit cu tehnica ori dacă apa şi cana nu sunt curate.
- Apa poate fi stopată în curgerea ei de blocaje în interiorul nasului, contractarea involuntară a nasului (trebuie lăsat relaxat), o cantitate de mucus care-l blochează temporar şi care va dispărea după câteva încercări, apa prea rece care îl poate face să se închidă, un blocaj permanent care poate fi rezolvat cu ajutorul medicului.
- Pot apărea răni uşoare în interiorul nasului la cei cu tensiunea ridicată ori la cei cu mucoasa nazală foarte sensibilă. În aceste situaţii practica trebuie întreruptă până la primirea unor sfaturi de specialitate.

În anumite variante ale tehnicii se poate folosi, în loc de apă cu sare, apă hipertonică bogată în compuşi ai sulfului, clorului, sodiului, magneziului, bromului sau apă cu extracte de plante.

Efectele tehnicii JALA-NETI:

- îndepărtează din nas tot mucusul plin de impurităţi, aducând o stare de uşurare imediată;
- ajută la drenarea sinusurilor; ca urmare sunt reprogramate mecanismele naturale de apărare a corpului în caz de febră, alergii, sinuzită şi alte dereglări ale tractului respirator ca durere de gât, tuse, nas înfundat, inflamaţii ale amigdalelor şi polipi;
- este binefăcătoare în cazul astmului şi al bronşitei reducând tendinţa de a respira pe gură atunci când nasul este înfundat;
- are un efect răcoritor şi liniştitor asupra creierului prin reducerea căldurii excesive, ameliorând durerile de cap şi migrenele. Este benefică în cazuri de epilepsie, tulburări psiho-emoţionale, isterie, depresie şi, în general, în cazuri de tensiuni mentale;
- NETI este de mare ajutor în problemele asociate cu ochii: ajută la curăţarea canalelor lacrimare, îmbunătăţeşte vederea, face ochii strălucitori şi frumoşi;
- poate ajuta în cazul unor afecţiuni ale urechii, ca de exemplu infecţii ale urechii mijlocii, urechi înfundate, tinitus (ţiuit în urechi);
- NETI îmbunătăţeşte sensibilitatea nervilor olfactivi, ajutând la refacerea simţului mirosului, de aceasta beneficiind şi simţul gustului şi procesul digestiei;
- are efecte subtile asupra glandelor pineală şi pituitară, care controlează sistemul hormonal, efectul fiind armonizarea comportamentului emoţional;
- NETI influenţează centrul secret de forţă AJNA CHAKRA, ajutând astfel la atingerea unor stări deosebite în meditaţiile yoghine;
- ajută la stimularea unei mai bune puteri de vizualizare şi concentrare; duce la o stare de luminozitate şi claritate a minţii;
- NETI este un remediu excelent pentru cei care încearcă să se lase de fumat, reducând tendinţa de a respira pe gură; de asemenea resensibilizează nasul în cazul poluării prin ingerare de fum, deprogramând astfel creierul de la dependenţa fizică şi fiziologică.

Recomandări

1. Apa trebuie să fie întotdeauna călduţă, niciodată rece sau fierbinte.
2. Folosiţi sare neiodată şi fără aditivi.
3. Utilizaţi un recipient special pentru NETI: o cană cu o prelungire sub formă de pâlnie. În absenţa acestuia poate fi folosită şi o seringă simplă (fără ac!)
4. În anotimpul rece este contraindicat să se iasă afară în aer rece imediat după ce s-a realizat NETI. Aplecarea în faţă este obligatorie, pentru ca apa rămasă să iasă în totalitate.
5. Dacă auziţi de recomandări ferme ale unor companii farmaceutice împotriva acestei tehnici, gândiţi-vă că adevăratul motiv este că în timp ce medicamentele costă bani, această tehnică simplă este gratuită.

Confirmări ştiinţifice

La Departamentul pentru Medicina Familiei al Universităţii din Wisconsin, a fost realizat un studiu pentru testarea eficacităţii irigaţiilor nazale zilnice cu apă sărată hipertonică. Grupul experimental a fost constituit din pacienţi cu probleme otorinolaringologice şi sinuzite frecvente. Aceştia au realizat tehnica zilnic, timp de şase luni. Pentru comparaţie s-a folosit un grup de control care nu a realizat această tehnică. Concluzia la care s-a ajuns: irigaţiile nazale duc la scăderea problemelor sinusurilor, a simptomelor legate de acestea, scad nevoia de a folosi medicamente şi spray-uri nazale la pacienţii cu sinuzite frecvente. S-a afirmat că medicii pot recomanda cu încredere această terapie.

Un alt studiu pentru determinarea eficacităţii acestei metode în tratamentul tulburărilor respiratorii a fost realizat la Şcoala de Medicină a Universităţii din San Diego, California. Testul a fost aplicat asupra unui lot de 211 pacienţi cu diverse tulburări ale tractului respirator, prin comparaţie cu 20 de persoane sănătoase. Ambele grupuri au aplicat tehnica de purificare nazală cu apă sărată timp de trei până la şase săptămâni. Concluzia: la pacienţii care au folosit tehnica pentru tratament s-a constatat îmbunătăţirea semnificativă a 23 din cele 30 de simptome prezente înainte de experiment, iar la grupul de control s-a constatat o îmbunătăţire globală a stării de sănătate.

Accesibilă oricui, practica lui JALA-NETI poate fi o soluţie salvatoare pentru starea sănătăţii noastre atât fizice, cât şi mentale şi spirituale, mai ales în aceste vremuri în care bolile respiratorii ca astmul, sinuzita, alergiile, febra, răcelile sunt tot mai frecvente, iar pe de altă parte conştiinţa spirituală este într-o stare de degenerare.

Citiţi şi:
Ştiinţa yoghină a posturilor corporale (ASANA-e)
Terapiile naturale, medicina viitorului


yogaesoteric
februarie 2008

introducere

Introducere în Ayurveda



Ayurveda reprezintă un sistem complex de vindecare naturală care provine din India. În limba sanscrită, cuvântul Ayurveda înseamnă „Ştiinţa vieţii”. „Ayus” înseamnă „viaţă” şi se referă la energia fundamentală a vieţii, iar „Veda” înseamnă cunoaştere sau, altfel spus, ştiinţă. Ayurveda reprezintă prin urmare un inestimabil tezaur de cunoştinţe teoretice şi practice care ne ajută să aflăm care sunt cele mai bune indicaţii pentru îmbunătăţirea stării vieţii fiinţei umane. Sistemul tradiţional Ayurveda a apărut şi a fost practicat în mod curent în India, încă de acum 5000 de ani. Sursele scrise ale acelor timpuri atestă faptul că Ayurveda reprezintă cea mai veche ştiinţă tradiţională de vindecare şi de menţinere a stării de sănătate. Cunoscută şi răspândită mult dincolo de spaţiul geografic al Indiei, Ayurveda a oferit, de-a lungul timpului, baza teoretică şi practică pentru construirea celorlalte sisteme tradiţionale de vindecare, cunoscute în prezent ca ramuri ale medicinii alternative.

La ora actuală, Ayurveda reparrezintă cel mai cuprinzător şi totodată cel mai uşor de înţeles sistem de vindecare naturală. Aceasta a făcut ca în ultimul timp, în majoritatea ţărilor din Occident, cunoaşterea Ayurveda-ei să trezească un viu interes, simultan cu o preocupare din ce în ce mai mare pentru aplicarea practică a metodelor terapeutice revoluţionare pe care această ştiinţă milenară le include. Tocmai de aceea, în prezent, unele lucrări contemporane afirmă despre Ayurveda ca aceasta va putea în scurt timp să devină, datorită simplităţii şi accesibilităţii sale, medicina naturală a acestei planete.

În Ştiinţa milenară a Ayurveda-ei, starea de sănătate a fiinţei umane reprezintă o stare de echilibru şi de armonie care se stabileşte atât între diferitele forţe subtile vitale care animă fiinţa umană, cât şi între Microcosmosul fiinţei umane şi ambianţa exterioară (Macrocosmică) în care ea trăieşte. În viziunea înţelepciunii milenare a sistemului Ayurveda, echilibrul individual şi armonia fiinţei umane cu Universul (Macrocosmosul) prezintă atât o dimensiune verticală, ascendentă şi evolutivă, cât şi o dimensiune orizontală, de interacţiune relaţională. Starea de sănătate reprezintă o condiţie dinamică a fiinţei umane. Ea este o expresie a echilibrului şi armoniei trăite la toate nivelurile fiinţei. Or, pentru fiinţa umană care aspiră din toată inima către atingerea stării de comuniune extatică cu Dumnezeu, care presupune o deplină libertate interioară, echilibrul şi armonia reprezintă condiţiile de manifestare a acesteia. Este prin urmare uşor de înţeles de ce pentru fiinţa umană care urmăreşte în mod sincer să trăiască în mod plenar starea de libertate spirituală, este atât de necesară atingerea şi menţinerea unei cât mai bune stări de sănătate. O stare de sănătate fizică, psihică şi mentală cât mai bună decondiţionează fiinţa umană şi îi oferă o viziune clară asupra Realităţii lui Dumnezeu. Înţeleasă astfel, ca expresie a echilibrului interior şi a armoniei cu exteriorul, starea de sănătate reprezintă condiţia de bază pentru atingerea perfecţiunii spirituale şi a fuziunii ultime cu Dumnezeu Tatăl.

În acest sens una dintre lucrările celebre de Ayurveda „Sushruta-Samhita” menţionează: „Ştiinţa vieţii (Ayurveda) este veşnică şi conferă merite, prestigiu, fericire, longevitate, mijloace de trai şi oferă fiinţei umane accesul la Cerul divin (Dumnezeu)”.

La începuturile Ayurveda-ei, în India antică, acum câteva mii de ani, oamenii se bazau în mod preponderent pe capacităţile lor intuitive excepţionale şi totodată explorau realitatea manifestată prin intermediul unor capacităţi de percepţie mult superioare celor pe care noi le utilizăm în mod obişnuit astăzi şi care în prezent sunt numite capacităţi de percepţie paranormale. În plus, datorită faptului că oamenii acelor timpuri trăiau chiar în mijlocul Naturii, cunoşteau mult mai bine efectele tainice ale plantelor de leac, ale arborilor sau ale mineralelor, ale căror părţi constitutive le foloseau în prepararea feluritelor remedii naturale sau a unor elixiruri aducătoare de vigoare, armonie şi fericire.

Înţelepţii din timpurile trecute dispuneau de un tezaur inestimabil de cunoştinţe pe care îl aveau prezent în propria lor fiinţă, transmiţându-l prin iniţiere fiinţelor pregătite şi dornice să acceadă la această cunoaştere fundamentală (Ayurveda). Pentru aceste fiinţe excepţionale din trecut Ayurveda reprezenta o veritabilă artă a vieţii pline de armonie, al cărei scop esenţial consta în realizarea stării de nemurire spirituală ce survine prin revelarea Spiritului Nemuritor Divin (Atman). Cunoaşterea Ayurveda-ică ne revelează faptul că atât perfecţiunea spirituală, cât şi perfecţiunea minţii sau cea a trupului reprezintă condiţii la fel de importante pentru atingerea stării de nemurire spirituală.

Dezvăluind unele dintre tainele laturii secrete ezoterice a Ştiinţei Vieţii (Ayurveda), lucrarea celebră „Charaka Samhita” afirmă: „Deoarece Ştiinţa sacră a Ayurveda-ei este benefică umanităţii atât pentru viaţa ce se desfăşoară în această lume fizică, cât şi pentru viaţa ce va urma într-una din lumile (sferele subtile sau tărâmurile) în care fiinţa spirituală va continua să existe după părăsirea planului fizic, ea (Ayurveda) este considerată de către înţelepţii cunoscători ai scrierilor sacre (Veda) ca fiind cea mai sacră şi mai onorată dintre acestea (Veda-e)”.

Ştiinţa Ayurveda-ei are ca obiect atât viaţa din această lume fizică, cât şi condiţiile premergătoare ale vieţii viitoare, desfăşurată după aşa-zisa moarte fizică, într-o dimensiune subtilă, într-una dintre lumile sau tărâmurile subtile astrale sau cauzale. Ştiinţa Ayurveda-ei este pentru fiecare fiinţă umană un ghid nepreţuit pentru sănătate şi acţiuni binefăcătoare. Aşa cum se precizează în tratatul fundamental secret de Ayurveda, „Charaka Samhita”, ştiinţa Ayurveda-ică ne indică „ceea ce este adecvat şi ceea ce este neadecvat, fericit sau nefericit în condiţiile de viaţă ale fiinţei umane, ce este favorabil sau nefavorabil pentru longevitate, precum şi măsura vieţii în sine”. În conformitate cu această viziune tradiţională, viaţa oricărei fiinţe umane poate fi o viaţă fericită, atunci când, prin menţinerea stării de echilibru, fiinţa nu este afectată de boli fizice, psihice sau mentale sau o viaţă nefericită, în care fiinţa se confruntă cu suferinţa ce însoţeşte tulburările sau bolile de tot felul. De asemenea, viaţa fiinţei umane poate fi o viaţă bună, în care fiinţa are o orientare spirituală ascendentă, care îi permite să îndeplinească acţiuni bune, aducătoare de virtute şi când ea este devotată ajutorării pline de bunăvoinţă a celorlalte fiinţe sau o viaţă care este rea, în care ea stagnează din punct de vedere spiritual sau chiar involuează, fapt care corespunde cu îndeplinirea unor acţiuni rele, cu efecte negative. Aceste precizări ne indică perspectiva profund spirituală pe care o are cunoaşterea teoretică şi practică cuprinsă în această Ştiinţă străveche (Ayurveda). Tocmai de aceea, Ayurveda este onorată de către cei înţelepţi ca fiind o Ştiinţă Sacră prin excelenţă. Ea este unanim apreciată ca fiind „Cunoaşterea secretă cea dătătoare de viaţă”.

Ceea ce este însă mai puţin cunoscut în prezent de către cei mai mulţi oameni este latura secretă, ezoterică, a Ştiinţei milenare a Vieţii (Ayurveda). Scrierile păstrate până în zilele noastre cuprind doar o mică parte din ceea ce în trecut reprezenta cunoaşterea esenţială, iniţiatică, a Ayurveda-ei. Chiar şi aşa, ceea ce este inclus în scrierile păstrate până în prezent se găseşte consemnat adeseori într-o formă misterioasă, a cărei descifrare bazată pe decriptarea unor simboluri arhetipale este posibilă numai printr-o cât mai profundă introspecţie şi deschidere spirituală.

Toate sursele Ayurveda-ice scrise, existente la ora actuală concordă asupra faptului că transmiterea cunoaşterii Ayurveda-ice s-a realizat în trecut într-o formă iniţiatică. În decursul timpului au existat două etape majore ale transmiterii iniţiatice a Ştiinţei Vieţii. Prima etapă este numită „Tradiţia divină” şi cuprinde procesul iniţiatic al transmiterii originare a Ayurveda-ei ce a avut loc în lumea subtilă superioară a fiinţelor celeste, începând de la Brahma, aspectul lui Dumnezeu de Creator al Universului. Cea de-a doua etapă majoră este numită „Tradiţia înţelepţilor” şi include procesul iniţiatic al transmiterii Ştiinţei Sacre a Vieţii ce a avut loc în lumea oamenilor, odată cu momentul revelării de către Indra (fiinţa divină ce îndeplineşte rolul de ocrotitor al discipolilor căii spirituale) a Ştiinţei Vieţii (Ayurveda) înţelepţilor ei plini de compasiune faţă de toate fiinţele umane.

Extras din lucrarea „Mari iniţiaţi ai tradiţiei Ayurveda” de Gregorian Bivolaru, Andrei Gămulea, Aurora Nicolae, Editura Shambala, 2002.

Citiţi şi:

Ayurveda-ştiinţa şi arta vindecării
Actualitatea sistemului Ayurveda
Modalităţi practice ale sistemului Ayurveda

iunie 2006
yogaesoteric

iarna

Câteva recomandări ayurvedice simple pentru perioada de iarnă

de Andrei Gămulea

Ştiinţa milenară Ayurveda a pus la dispoziţie tuturor celor dornici să fie mai mereu fericiţi şi sănătoşi anumite recomandări şi indicaţii simple, accesibile şi usor de abordat. Tradiţia ayurvedică oferă anumite recomandări pentru parcurgerea (traversarea) într-o cât mai bună stare fizică şi psihică a fiecărui anotimp al anului. În cele ce urmează vă prezentăm câteva astfel de recomandări pentru perioada de iarnă.

În timpul iernii, datorită răcorii, frigului şi vântului, adesea uscat, ce se manifestă în ambianţa imediată, focul digestiv al omului tinde să devină de regulă ceva mai puternic decât în restul anului. Acesta este un aşa-zis răspuns natural, compensator, al organismului uman. Astfel că, pentru cei mai mulţi oameni, mai ales pentru cei cu o constituţie slabă, perioada de iarnă poate reprezenta, dacă este folosită corect, un foarte bun prilej pentru a se împlini din punct de vedere corporal (fizic), aceasta bineînţeles dacă vor respecta indicaţiile următoare. Tocmai datorită faptului că în perioada de iarnă, la majoritatea fiinţelor umane puterea digestivă înregistrează o creştere simţitoare, în Ayurveda se recomandă ca oamenii să consume în mod preponderent alimente consistente şi hrănitoare, alimente despre care în Ayurveda se ştie că sunt caracterizate în general de predominanţa gusturilor dulce, sărat şi acru. Astfel că, fiecare dintre noi avem posibilitatea ca, în ciuda frigului sau a gerului de afară, să ne menţinem bine dispuşi, fericiţi, sănătoşi şi plini de vigoare, preparându-ne şi apoi mâncând cu bucurie, împreună cu cei dragi, o hrană consistentă.

De asemenea, este indicat ca în timpul iernii să consumăm în mod regulat mâncăruri (inclusiv supe) calde de legume (preparate în principal cu cartofi, morcovi şi mai ales cu ţelină) la care să nu uităm să adăugăm condimente şi arome naturale (cimbru, busuioc, piper, frunze de dafin, pulbere de rădăcină de ghimbir, frunze de ţelină, seminţe de coriandru etc.).

Tradiţia ayurvedică recomandă ca în perioada de iarnă să alegem mai ales acele reţete în care mâncărurile conţin sau sunt preparate cu ulei (de preferinţă ulei natural nerafinat, presat la rece) sau cu unt proaspăt. În perioada de iarnă consumul de ulei şi unt natural ar trebui să fie ceva mai mare decât în celelalte perioade ale anului, aceasta deoarece se ştie că mâncărurile preparate cu ulei ne pot fi de un real folos pentru a rezista frigului şi vremii geroase şi uscate de afară. Chiar dacă la prima vedere afirmaţia de mai sus poate să pară surprinzătoare pentru unii, totuşi trebuie să o reţinem şi de asemenea să urmărim să o verficăm în mod direct, pentru a ne convinge de adevărul pe care îl conţine.

Să nu uităm că fiecare toamnă ne dăruieşte, aproape de fiecare dată, câte o recoltă bogată de cereale. În tradiţia ayurvedică se recomandă utilizarea frecventă în perioada de iarnă a cerealelor integrale (în special grâu, măcinat sub formă de făină integrală sau, aşa cum mai este numită, făină neagră) în locul făinii albe, cu care ne-am obişnuit în prezent. În Ayurveda, grâul integral face parte din numeroase reţete şi el poate înlocui cu succes făina albă în reţetele pe care noi deja le cunoaştem şi le folosim în mod curent în prezent.

De asemenea, pentru ca gustul dulce să fie cât mai bine reprezentat în alimentaţia din timpul iernii, tradiţia ayurvedică recomandă utilizarea, în locul zahărului, a mierii naturale. Mierea naturală este profund binefăcătoare sănătăţii noastre, astfel că, dacă o vom folosi zilnic în decursul iernii, vom putea constata mai târziu că în tot acest răstimp am fost ca prin miracol feriţi de posibilele răceli cu care ne-am fi confruntat în mod obişnuit, deoarece este cunoscut că mierea, chiar dacă este dulce, are un efect încălzitor asupra corpului şi ne poate feri de răceli.

În afara indicaţiilor referitoare la alimentaţie, Ayurveda oferă şi alte câteva recomandări utile. Hainele călduroase, încăperile bine încălzite, spaţiile curate şi luminoase, interioarele plăcute şi ordonate, toate aceste condiţii prielnice sunt menite să ne ajute să fim mai mereu "în formă" în timpul perioadei de iarnă.

Se ştie de asemenea că în timpul iernii fiecare om simte în mod natural nevoia de a rămâne cât mai mult timp în spaţii călduroase, care să fie ferite de influenţa frigului de afară. Chiar şi în situaţia în care necesitatea face să rămânem mai mult timp afară, este bine să ne pregătim în mod adecvat pentru aceasta. Astfel că, pentru a rezista cât mai bine frigului, este indicat să realizăm periodic masajul ayurvedic tradiţional cu uleiuri. Acest procedeu simplu constă în masarea integrală sau parţială a corpului cu ulei natural de masaj (cu ulei natural de măsline, spre exemplu). Cel mai indicat, mai ales pentru cei care sunt obligaţi să rămână mai mult timp în frig, este masajul cu ulei al tălpilor picioarelor, eventual după o prealabilă baie caldă.

Este indicat ca în decursul iernii să urmărim să realizăm periodic băi calde (fierbinţi). Ele sunt indicate mai ales în cazurile în care am fost obligaţi să rămânem mai mult timp în frig, sau atunci când simţim că se apropie o răceală. Este însă necesar să ştim că în cazul unei băi fierbinţi, de îndată ce simţim că începe să apară o senzaţie de moleşeală sau dacă noi constatăm că nu putem tolera prea mult timp apa fierbinte, trebuie să ieşim imediat din apă, să ne uscăm bine cu un prosop şi apoi să ne odihnim pentru câtva timp într-o cameră bine încălzită. Baia fierbinte nu trebuie să depăşească în general 10-15 minute, după aceea fiind obligatoriu să ne odihnim într-o încăpere caldă, ferită de curenţi de aer.

De asemenea, prin natura sa puţin expansivă, iarna este o perioadă indicată pentru studiu şi interiorizare. Adeseori, în primele luni ale anului calendaristic (ianuarie, februarie) mulţi oameni simt nevoia de a privi retrospectiv evenimentele parcurse în decursul anului care a trecut, astfel că fiecare are acum prilejul să extragă învăţămintele şi să desprindă concluziile pozitive pentru viitor.

Sintetizând, de data aceasta din punct de vedere principial, cele câteva recomandări enumerate mai sus, observăm că în perioada de iarnă predomină pe ansamblu frigul şi vântul care face ca noi să resimţim ambianţa exterioară ca fiind uscată. Tocmai de aceea, pentru a compensa în mod natural aceste aspecte, este necesar să amplificăm în noi căldura, atât printr-o alimentaţie adecvată, aşa cum a fost descris mai sus, cât şi prin menţinerea unei ambianţe relaţionale cât mai călduroase.

Nu trebuie să neglijăm că o mare importanţă are şi starea noastră psihică şi mentală, care şi ea trebuie să fie "caldă". Astfel că în tot acest interval de iarnă este cu precădere indicat să fim prietenoşi, primitori, darnici şi mai ales iubitori, afectuoşi şi tandri, să căutăm să fim cât mai apropiaţi de cei dragi, cărora să le împărtăşim cu sinceritate sentimentele noastre.

Chiar dacă sunt simple în aparenţă, toate aceste recomandări ayurvedice pot fi de un mare folos celor care le vor aplica, adaptându-le în mod inteligent situaţiilor efective cu care ei se confruntă. Nu trebuie să plecăm de la premiza că aceste recomandări sunt dificil de îndeplinit sau că ele necesită schimbări radicale ale obişnuinţelor noastre. Întotdeauna ele pot fi adaptate feluritelor situaţii de viaţă.

Întregul sistem ayurvedic a fost structurat în aşa manieră încât să poată fi aplicat cu uşurinţă în orice situaţie, în orice loc şi indiferent de timp sau de mijloacele materiale aflate la dispoziţie, operând în acest sens doar câteva mici corecţii. Recomandările ayurvedice rămân în principiu aceleaşi, deoarece ele au fost în aşa fel formulate încât să cuprindă întotdeauna esenţialul. Acesta este de fapt şi secretul care face ca şi astăzi Ayurveda să fie o ştiinţă vie, aplicabilă în fiecare parte a lumii.

Articol preluat de pe www.amnro.net

yogaestoeric

exercitii fizice

Rolul exerciţiilor fizice în menţinerea stării de sănătate

de Andrei Gămulea

Importanţa exerciţiilor fizice în menţinerea unei cât mai bune stări de sănătate a fost apreciată încă din vremuri străvechi. Următorul citat din tradiţia ayurvedică este foarte semnificativ: „Activitatea trupului care este destinată creşterii puterii şi fermităţii corporale este numită exerciţiu fizic. El trebuie practicat cu regularitate şi într-o măsură corectă. Uşurinţa fizică, fermitatea trupului, capacitatea de muncă, rezistenţa fizică la ridicarea unor greutăţi, eliminarea tulburărilor fiziologice şi stimularea funcţiilor digestive se poate obţine în mod eficient prin exerciţiu fizic care este realizat corect. În schimb, supra-efortul duce la oboseală, epuizare, ori poate da naştere altor neajunsuri trupeşti.”

Viaţa omului modern

O caracteristică importantă, însă nedorită, a vieţii moderne, care face ca viaţa modernă să se deosebească net de viaţa omului din trecut, este nivelul scăzut al activităţii fizice. Datorită multiplelor mijloace tehnice aflate la dispoziţie, în viaţa omului modern s-au redus considerabil situaţiile care pot solicita corpul să realizeze exerciţii fizice.

Studiile epidemiologice moderne au arătat că traiul sedentar, împreună cu starea de obezitate asociată acestuia, reprezintă factori importanţi care contribuie la apariţia unor boli grave, cum sunt diabetul şi ateroscleroza. În prezent, coexistenţa acestor două boli este o cauză frecventă de mortalitate, iar morbiditatea în diabetul zaharat este reprezentată de complicaţiile cardio-vasculare.

Fiziologia exerciţiilor fizice

Studiul detaliat al efortului muscular a început în secolul XVIII, când Antoine Laurent Lavoisier şi Pierre Simon de Laplace au descoperit că efortul muscular consumă oxigen şi produce dioxid de carbon. Pe măsura avansării cercetărilor a devenit din ce în ce mai clar faptul că exerciţiile fizice implică nu doar muşchii, ci şi multe alte ţesuturi corporale. Într-adevăr, în cazul activităţii fizice este necesară o extraordinară coordonare respiratorie, circulatorie şi nervoasă, toate conlucrând în mod controlat.

În secolul XIX, aproape toţi fiziologii renumiţi studiau exerciţiile fizice. În secolul XX, cercetătorii A.V. Hill din Marea Britanie, August Krogh din Danemarca şi Otto Meyerhof din Germania au primit premiul Nobel, în special pentru cercetările lor asupra muşchilor şi asupra exerciţiilor fizice. În anii de dinainte de al 2-lea război mondial, Laboratorul de studiere a oboselii, din cadrul universităţii din Harvard, a devenit centrul mondial al studiului experimental al exerciţiilor fizice.

S-a constatat că, atunci când se află în stare de relaxare, un om normal şi sănătos inhalează între 6 şi 8 litri de aer pe minut, din care aproximativ 0,3 litri de oxigen sunt transferaţi din alveolele pulmonare în sânge. Simultan, dioxidul de carbon este eliminat din sânge şi expirat. Când acelaşi om este antrenat într-o activitate care îi solicită la maxim musculatura, poate să inhaleze 100 litri de aer pe minut, din care să extragă 5 litri de oxigen.

Termenul „cantitatea maximă de oxigen”, introdus de Hill în 1924, caracterizează limita superioară a performanţei unui individ şi s-a dovedit a fi extrem de util în practica fiziologică. Capacitatea maximă de absorbţie a oxigenului în cazul unui individ normal nu este corelată cu capacitatea de ventilaţie sau difuzie a plămânilor, ci cu capacitatea maximă de pompare a inimii. Capacitatea maximă de absorbţie a oxigenului este un indice important al capacităţii circulatorii, în cazul unei funcţionări corecte a plămânilor.

Rolul vital al oxigenului

Mecanismul de control respirator previne acumularea dioxidului de carbon în cantităţi mari şi virtual asigură o cantitate adecvată de oxigen, pe un domeniu care se extinde de la odihnă la mobilizare maximă. Hill a studiat efectele inhalării de oxigen pur în timpul exerciţiilor fizice. Efectul imediat al trecerii de la inhalarea aerului, la inhalarea aerului îmbogăţit cu oxigen, în timpul unor exerciţii realizate constant, este scăderea considerabilă a vitezei respiraţiei.

Atleţii care au inhalat aer îmbogăţit cu oxigen pe perioada antrenamentului au semnalat o eliminare pronunţată a senzaţiei subiective de epuizare şi o descreştere a numărului de respiraţii pe minut. Inhalarea de oxigen a mărit capacitatea de efort a atleţilor.

Pe de altă parte, Jocurile Olimpice din Mexic au demonstrat efectul advers al altitudinii mari şi al hipoxiei (deficienţă de oxigen) asupra atleţilor care au participat.

Nevoia de oxigen

Un mecanism important utilizat de corp în condiţii severe de stres, cauzate de exerciţii fizice solicitante, este capacitatea de a genera o nevoie mărită de oxigen.

Dr. Roger Bannister din Anglia în 1954 (fiind atunci în timpul studenţiei la medicină) a alergat o milă în 4 minute. Ulterior, Peter Snell, din Noua Zeelandă, a alergat o milă în 3 minute şi 54 secunde. Astfel de recorduri sunt posibile, deoarece mecanismele corporale permit unui corp antrenat să treacă temporar peste capacitatea obişnuită de a transporta oxigen la muşchii activi şi să compenseze aceasta după terminarea efortului. Ventilaţia şi inhalarea oxigenului continuă să rămână mai crescute decât în starea normală a corpului, o perioadă de timp după ce efortul a încetat.

Termenul „stare staţionară” este utilizat de fiziologii care studiază efortul fizic pentru a defini ritmul activităţii care poate fi susţinută o perioadă lungă de timp, fără să apară o nevoie suplimentară de oxigen.

În timpul unei activităţi continue, cum ar fi mersul pe jos cu o viteză de 5 km pe oră timp de câteva ore, nevoia de oxigen creşte rapid la început şi apoi scade. Ulterior, ea poate să rămână aceeaşi câteva ore. În timpul unei activităţi solicitante, nevoia de oxigen creşte rapid şi continuu până la terminarea activităţii.

Adaptarea la efort fizic

În mod normal, sângele arterial conţine aproximativ 18% oxigen, exprimat volumic (transportat de hemoglobina din celulele roşii). Dacă se inhalează oxigen pur, acest procent creşte la 18,5%. În timpul odihnei ţesuturile absorb oxigen cu o viteză care scade procentul de 18% oxigen în sângele arterial la aproximativ 12% în sângele venos. Aceasta este diferenţa arterio-venoasă.

Pe de altă parte în timpul exerciţiului fizic sângele poate ceda ţesuturilor şi până la 15% oxigen, de aproape 2,5 ori mai mult decât în timpul relaxării. Proprietăţile biologice ale hemoglobinei au un rol important în adaptarea corpului la efort.

În cazul unui tânăr, inima îşi poate creşte forţa de contracţie de la 5,5 litri de sânge pe minut în perioada de relaxare, la de aproape 5 ori mai mult în timpul efortului maxim. La maxim, necesităţile de oxigen ale inimii cresc forţa sa de contracţie, atât prin accelerarea pulsului, cât şi prin creşterea volumului de sânge pompat. Pulsul se poate dubla sau chiar tripla, volumul de sânge pompat poate ajunge de la 60-80 ml pe bătaie, în timpul relaxării, până la 120 ml, în timpul efortului.

La un efort moderat inima fie îşi accelerează pulsul, fie îşi măreşte contracţia, în funcţie de antrenamentul individual şi probabil şi în funcţie de alţi factori. Inima unui atlet antrenat îşi măreşte volumul de pompare mult mai rapid decât inima unei persoane sedentare.

Sub stresul emoţiilor, cum ar fi teama sau mânia, inima îşi creşte capacitatea aproape în întregime prin accelerarea pulsului. Dacă nervii care controlează pulsul sunt blocaţi experimental folosind medicamente, inima îşi va creşte oricum volumul de pompare. Creşterea capacităţii cardiace pe perioada stresului emoţional este considerabil mai scăzută decât în condiţii de stres fizic, nu mai mult de 1/3 peste capacitatea normală din timpul relaxării.

Redistribuirea fluxului sanguin

Capacitatea inimii de a-şi mări randamentul de cinci ori nu este suficientă, chiar dacă permite hemoglobinei să cedeze mai uşor oxigenul, pentru a compensa consumarea oxigenului în timpul unor exerciţii intense. O altă măsură este modificarea compoziţiei sângelui. În timpul efortului mărit majoritatea sângelui arterial este direcţionat către muşchii activi, unde necesarul de oxigen este acut.

Când organismul se relaxează, muşchii nu consumă mai mult de 20% din necesarul total de oxigen al corpului. Cantităţi substanţiale de oxigen se duc către creier, inimă, piele, rinichi şi alte organe. Procentul de 20% înseamnă cam 60-70 ml de oxigen (consumul total de oxigen al corpului în relaxare este de aproximativ 300 ml pe minut).

În timpul efortului, cum ar fi alergat sau înot, muşchii activi necesită aproximativ 3000 ml de oxigen pe minut sau aproximativ de 50 de ori mai mult decât necesităţile din timpul relaxării. Celelalte organe corporale nu au atât de multă nevoie de oxigen. De fapt majoritatea lor folosesc mult mai puţin oxigen în timpul efortului maxim. Prin mecanisme adaptative aproape tot sângele pompat de inimă în timpul efortului fizic ajunge la muşchii activi.

Celulele musculare nu sunt afectate de o scădere temporară a oxigenării lor, datorită prezenţei mioglobinei. Această substanţă transportă oxigen, asemenea hemoglobinei, dar cedează mai greu oxigenul decât hemoglobina şi este astfel o substanţă care depozitează oxigenul în celulele musculare. O celulă musculară care se contractă intermitent îşi poate reface oximioglobina în timpul fazei de relaxare şi apoi, în faza de contracţie, utilizează oxigenul legat de oximioglobină. Cantitatea de mioglobină din ţesutul muscular poate fi mărită prin exerciţiu fizic.

Articol preluat de pe www.amnro.net

yogaesoteric

sucurile de fructe

Cura de primăvară: Sucurile de fructe şi legume – o extraordinară sursă de hrană vie

Fructele şi legumele reprezintă o parte importantă a alimentaţiei de zi cu zi. Ele sunt preţioase atât pentru cei sănătoşi, cărora le asigură energie şi vitalitate, cât şi pentru cei bolnavi, pe care îi pot ajuta, pe lângă aportul energetic, în ameliorarea şi chiar vindecarea bolilor. Folosirea lor ca atare, însă, nu cuprinde o cantitate suficientă de calorii din cauza cantităţii mari de energie cheltuite pentru digestie şi asimilare, proces ce durează 3-4 ore. Sunt recomandate sucurile, pe de o parte, pentru că partea vitală a fructelor şi legumelor se află în seva lor pe care o obţinem sub formă de suc, iar pe de altă parte, pentru că sucul de legume şi fructe crude este asimilat în 10-15 minute şi folosit aproape în întregime pentru hrănirea şi regenerarea ţesuturilor, cu un efort minim din partea aparatului digestiv.

Astfel, sucurile de fructe sunt adevăraţi purificatori ai corpului. Fructele folosite trebuie să fie coapte şi nu trebuie consumate împreună cu alimente care conţin amidon (pâine, făinoase, dulciuri). Dacă sunt alese fructe suficient de variate, ele pot da organismului toate zaharurile de care acesta are nevoie. Sucurile de legume sunt regeneratoare şi îmbunătăţesc metabolismul. Ele conţin toţi aminoacizii, mineralele, sărurile, enzimele şi vitaminele necesare, cu condiţia să fie proaspete, crude, fără conservanţi şi să fie extrase în mod corect din legume.

Pietrele la fiere şi rinichi sunt urmarea naturală a consumului de carne, amidon concentrat şi zaharuri, care fac ca organismul să nu mai elimine depozitele de calciu anorganic. Calciul este un element vital, dar util numai sub formă solubilă în apă, singura formă recunoscută şi folosită de organism, întâlnit astfel în sucurile proaspete de fructe şi legume; sub această formă, el trece prin ficat şi este asimilat complet. Calciul anorganic, insolubil în apă, este eliminat prin rinichi şi prin vezica biliară, putând produce nisip sau pietre la nivelul acestor organe sau chiar depuneri în zona anusului, generând hemoroizi.

Sucurile de legume şi fructe nu trebuie considerate alimente concentrate sau medicamente; ele sunt printre cele mai puţin concentrate şi, totuşi, cele mai hrănitoare dintre alimente. O influenţă deosebită asupra calităţii sucurilor o are şi modalitatea de obţinere a lor. Astfel, e bine să fie extrase, cât mai complet, în momentul folosirii. Dacă sunt extrase incomplet, vor conţine apă vitală, organică, însă vor avea o calitate redusă prin lipsa vitaminelor şi a enzimelor. Nici transformarea legumelor într-un terci din care nu s-a eliminat celuloza nu este recomandată, fiindcă sucurile sunt indicate tocmai pentru a permite organismului să asimileze toate elementele vitale, fără a împovăra aparatul digestiv.

În ceea ce priveşte cantitatea de suc necesară, în general, o jumătate de litru pe zi este un minim pentru a avea efecte perceptibile, dar se poate bea şi mai mult(1-4 litri), după specificul organismului, însă fără să exagerăm.

Este util ca, în cure de mai lungă durată, să se ţină seama şi de următoarele aspecte:
1. În regenerarea naturală a organismului, acţiunea de curăţire pe care o au sucurile din legume poate fi însoţită uneori de o perioadă de jenă sau dureri.
2. După o perioadă de tratament, uneori, poate apărea o coloraţie galbenă sau brună a pielii, ceea ce indică o evacuare de bilă reziduală în cantităţi mai mari decât pot elimina organele cu această funcţie. După un timp însă, coloraţia va dispare.
3. O mare importanţă o are curăţirea şi menţinerea într-o bună stare de igienă a vaselor folosite şi a aparaturii în care se face sucul.

Curele cu sucuri de fructe şi legume

Pentru a beneficia de imensele avantaje ale acestei extraordinare metode de purificare şi întărire a întregului organism, trebuie mai întâi să ne procurăm o centrifugă cât mai bună, care să ne scutească de multe eforturi inutile şi care, în plus, să aibă un foarte bun randament. Un lucru important de reţinut este că extragerea sucului de fructe şi legume trebuie totdeauna să se facă la temperatura ambiantă. De asemenea, este important să nu uităm că, dacă lăsăm fructele şi legumele să dobândească temperatura ambiantă în cazul în care au fost ţinute la frigider, în nici un caz nu le vom lăsa să stea în apă deoarece prin aceasta ele îşi vor pierde cea mai mare parte din sărurile minerale, care se vor dizolva atunci în apa respectivă. Este de la sine înţeles că, înainte de a le pune la centrifugă, vom spăla cu grijă fructele şi legumele (care trebuie să fie cât mai proaspete şi de bună calitate).

Sucul rezultat îl vom bea pe loc sau la un interval de timp destul de scurt, pentru că proprietăţile sale specifice se pierd în cea mai mare parte dacă îl lăsăm să stea în sticlă câteva zile (acesta este şi motivul pentru care o cură de apă minerală de exemplu, se face întotdeauna la faţa locului, unde de altfel se şi amenajează staţiuni, şi nu stând acasă şi bând apa care provine de la acelaşi izvor, dar care este îmbuteliată). De fapt, este bine să reţinem că, după cura propriu-zisă, fiind mai purificaţi şi oarecum sensibilizaţi din punct de vedere subtil, vom putea constata în mod direct diferenţa enormă care există între fructele şi legumele din conserve şi cele consumate proaspete.

Ne putem alege singuri cura de sucuri în funcţie de propriile noastre cerinţe. Este foarte bine dacă, măcar din când în când, ne vom putea transforma weekend-urile în veritabile perioade de „repunere în formă” în cele 2-3 zile de odihnă, profitând din plin de virtuţile minunate ale fructelor şi legumelor fiecărui sezon. Iată în continuare un exemplu de cură de sucuri din fructe şi legume care poate fi desfăşurată pe o durată de 2-3 zile (este foarte important ca în aceste 2-3 zile consecutive de cură să urmăm o singură cură; altfel spus, este foarte bine să bem sucuri realizate din aceleaşi componente sau amestecuri de vegetale):
-dimineaţa: unul sau două fructe crude;
-la prânz: vom bea un suc la începutul mesei, apoi vom mânca un fruct crud;
-seara: vom bea un suc la începutul mesei, apoi vom mânca un fruct crud.

Acest procedeu ne va permite să eliminăm în numai 2-3 zile o mare cantitate de toxine din organism. Datorită lui, ne vom simţi mult mai uşori şi luminoşi!

Putem recurge şi la cure de 10 zile după cum urmează:

Primele 3 zile:
-dimineaţa: vom bea sucul unui fruct şi vom mânca unul sau două fructe crude ( este preferabil să consumăm o singură varietate de fructe, de exemplu: mere).
-la prânz, cu o jumătate de oră înainte de masă, vom recurge la un amestec de plante, pentru purificarea şi stimularea ficatului, pe care le vom măcina foarte mărunt, până când se vor transforma într-o pulbere foarte fină, după care le vom amesteca bine şi, după ce le vom umezi uşor, vom pune amestecul astfel obţinut sub limbă, unde va rămâne timp de 15 minute. În final, amestecul de plante ţinut sub limbă va fi înghiţit cu apă. Putem atunci alege plantele în funcţie de posibilităţile de moment, de exemplu: anghinare (frunze), turiţă mare (flori), măceş (frunze), lemn dulce (rădăcină), rozmarin (frunze), păpădie (rădăcină), drăgaică (vârfuri înflorite), filimică (flori), etc., sau numai câteva dintre ele. Vom bea apoi sucul unui fruct şi vom mânca unul sau două fructe crude. Continuăm apoi cu salate şi legume crude, preparate în amestec sau separat şi condimentate cu condimente naturale după gust.
-seara: aceleaşi indicaţii ca şi la prânz.
-înainte de culcare: vom consuma un macerat la rece dintr-o combinaţie de plante, având un caracter laxativ şi depurativ sanguin, cum ar fi: limba mielului (frunze), siminichie (foliole), criptogamă de baltă, cimbrişor, lemn dulce, coada şoricelului, săpunariţă, roibă (rădăcină), cruşin (scoarţă), etc. (sau numai o parte dintre ele, pe care le găsim), pe care le vom măcina foarte fin şi apoi vom proceda în modul descris anterior.

După aceste 3 zile de purificare:
-continuăm să ne alimentăm în aceeaşi manieră, introducând însă moderat la masa de prânz şi seara cereale, brânzeturi, iaurt, ouă (numai gălbenuşul).

După 10 zile, întocmai ca o plantă bine udată, corpul nostru îşi va reface integral forţele, regenerându-şi complet energia vitală. Vor fi eliminate în egală măsură coşurile (acneea) dizgraţioase de pe faţă şi corp, ca şi reacţiile violente ale pielii la primele expuneri la soare. Vom constata totodată că digestia şi asimilaţia vor fi foarte bine stimulate.

Amestecând mai multe asemenea sucuri de fructe şi legume, vom putea obţine ceea ce se numeşte un „cocteil dătător de sănătate”. Un asemenea cocteil combină în mod inteligent toate efectele împreună cu elementele active, benefice, caracteristice fiecărui suc în parte. Asemenea cocteiluri conţin totodată vitamine (A, B1, B2, C, D, E, PP, U, etc.), calciu, potasiu, fosfor, fier, sodiu, mangan, siliciu, iod, arsenic, brom, clor, cupru, zinc, aluminiu, sulf, salpetru, pectină, papaină, emulsină, clorofile, uleiuri esenţiale, etc. Aici este demnă de reţinut prezenţa rubidiului, element radioactiv care ne protejează în mod eficient de cele mai grave infecţii.

Citiţi în continuare proprietăţile şi indicaţiile principale pentru sucurile de legume şi fructe folosite cel mai des:

Sucurile de legume
Sucurile de fructe

Curele cu sucuri de legume şi fructe pot fi folosite în toate anotimpurile, conform specificului fiecăruia. Primăvara însă, fapt cunoscut în tradiţia ayurvedică şi nu numai, energiile vieţii se manifestă plenar, totul se trezeşte la viaţă, iar fiinţa umană poate beneficia foarte uşor de aceste energii, folosindu-le din plin atât pentru regenerare, cât şi pentru purificare. Realizarea de cure cu sucuri de fructe şi de legume are efecte atât asupra corpului fizic cât şi asupra învelişurilor mai subtile ale fiinţei, amplificând astfel foarte mult senzaţiile şi percepţiile, îmbunătăţind capacitatea de înţelegere, cea de discriminare, inteligenţa, crescând tonusul, dinamismul, vioiciunea şi bucuria de a trăi.


Bibliografie:
- Gregorian Bivolaru - Enciclopedia naturistă a vitaminelor, Editura Shambala, 2003
- Ernst Günther – Hrana vie, Editura Venus, 2002
- Dan Bozaru – Alimentaţia în practica yoga, Editura Satya, 1993

Citiţi şi:
Yoga şi alimentaţia
Fructele proaspete, naturale şi stările benefice

yogaesoteric
martie 2007

postul

Postul, cea mai firească terapie


Postul alimentar are virtuţi preventive, purificatoare şi vindecătoare
de Melania Radu


Motto: „Cu cât hrăniţi mai mult şi cum nu trebuie un bolnav,
cu atât mai mult îi dăunaţi.” – Hypocrate
Postul, adică repausul alimentar complet sau parţial, este unul dintre tratamentele cele mai vechi şi mai eficiente din câte există. Acesta depăşeşte ca putere de vindecare toate celelalte procedee cunoscute, acţiunea sa dovedindu-se prin experienţă a fi nu numai lipsită de orice pericol, ci chiar salvatoare în multe situaţii. Aceasta datorită faptului că postul acţionează direct asupra cauzei bolii, ajungând chiar să o vindece, dacă postul este ţinut suficient timp.

Principalele efecte ale postului sunt acelea de repaus al întregului tub digestiv, de facilitare a unor procese şi schimburi interne, de eliminare a reziduurilor metabolice şi de purificare a întregii fiinţe. Cercetări ştiinţifice recente arată că postul are inclusiv puternice virtuţi antioxidante.

Când vorbim despre post ne referim, în principal, la postul negru, repausul alimentar complet realizat într-un anumit interval de timp în care nu se mănâncă nimic şi se bea doar apă. Postind o zi pe săptămână - aceasta fiind o frecvenţă optimă pentru practicarea postului alimentar total - îi oferim corpului timpul necesar pentru regenerare şi purificare. Folosirea apei, cel puţin 1,5 litri în 24 de ore, este obligatorie pentru a evita deshidratarea corpului şi blocajul renal. Cei care se simt devitalizaţi în timpul postului sau după aceea vor trebui să bea mult mai multă apă decât de obicei (chiar 3 sau 4 litri). Cel mai bine este să ţineţi post începând din seara zilei precedente zilei de post şi ieşind din post numai în dimineaţa zilei următoare – altfel spus, ziua de post nu se termină seara, după 24 de ore de la ultima masă!

Acest tip de post este indicat drept cură de dezintoxicare, fiind terapia cea mai puternică şi cu efectele cele mai rapide, atât pentru vindecarea trupului, cât şi a sufletului, reprezentând deci o modalitate esenţială nu doar pentru vindecare, ci şi pentru transformarea fiinţei umane. Practic, putem spune că postul acţionează la nivelul tuturor structurilor fiinţei, începând cu cele subtile şi, prin rezonanţă, are efecte puternice şi la nivel fizic.

Postul, un subiect la modă în lumea ştiinţifică

Postul alimentar, înţeles ca post negru, a ajuns în ultimii 5-10 ani să capteze treptat şi atenţia cercetătorilor. Posibilele aspecte psihologice şi spirituale ale postului alimentar reprezintă încă un mare mister pentru lumea medicală ştiinţifică, la acestea concurând şi sărăcia modalităţilor actuale de cuantificare şi monitorizare a unor procese mai puţin concrete. Deşi enigmele lui nu au fost încă elucidate complet, este unanim acceptat că postul alimentar are un efect anti-îmbătrânire şi reduce riscul de dezvoltare a unor stări patologice.

Ştiinţific, se atestă că omul poate trăi fără hrană până la 100 de zile, rezervele interioare depozitate în organism pentru cazuri de nevoie fiind suficiente pentru a-i întreţine viaţa, fără hrană din afară, pe toată durata unei boli obişnuite. Sunt numeroase exemplele celor care au ţinut post negru timp de 40 de zile pentru a se vindeca astfel de boli foarte grave ori pentru a se apropia de Dumnezeu.

Nutriţie şi longevitate

Legătura dintre tipul de nutriţie şi longevitate este menţionată încă de la începuturile istoriei umanităţii. În antichitate, excesele alimentare erau considerate a fi cauza tuturor bolilor, având în acelaşi timp reputaţia de a scurta viaţa, în timp ce moderaţia în alimentaţie reprezenta una dintre „regulile de aur” ale oricărei strategii terapeutice.

Un obicei tradiţional având drept scop menţinerea stării de sănătate, încă practicat în Orient, este acela de a te „ridica de la masă pe jumătate flămând” sau altfel spus, cu stomacul numai pe jumătate plin. Nutriţioniştii moderni subscriu la acest punct de vedere, considerând supraalimentaţia ca unul dintre motivele apariţiei unor afecţiuni, inclusiv a obezităţii.

Hrană pură şi hrană impură

Orice aliment, chiar dacă este natural, lasă în organism unele reziduuri. Atunci cand mâncăm, organismul absoarbe ceea ce îi este necesar din mâncare, apoi încearcă să se debaraseze de resturi. El nu poate face această eliminare eficient atunci când este mai mereu supraîncărcat sau când – aşa cum este de cele mai multe ori cazul – mâncarea pe care i-o oferim este greu digerabilă. Reziduurile se acumulează atunci în diferite organe, dar mai ales în intestine, unde putrezesc, fiind astfel o sursă de dezechilibru şi boală pentru întreaga noastră fiinţă.

Tradiţional, se vorbeşte despre hrană „pură” (cea care este benefică organismului nostru din toate punctele de vedere) şi hrana „impură” (cea care ne dăunează, indiferent de motiv). Aceste apelative nu se referă nicidecum la faptul că alimentele sunt spălate sau curăţate, ci se referă la calitatea lor. Cum putem distinge hrana pură de cea impură? Hrana care putrezeşte repede şi lasă multe reziduuri în organism nu este considerată pură, chiar dacă este preparată din ingrediente bine spălate şi corect preparate. Un exemplu de hrană pură îl constituie alimentele care rămân proaspete mult timp, cele care sunt aproape integral absorbite de organism fără a lăsa decât puţine reziduuri, fructele şi legumele coapte natural, care sunt pline de energie solară.
Corpul emite semnale care arată necesitatea purificării

Importanţa acţiunilor de purificare şi dezintoxicare este prea puţin înţeleasă şi pusă în aplicare, astfel încât corpul este obligat adeseori să se ocupe singur de aceasta, folosind „mecanismele de urgenţă”. Avem uneori din senin febră, ne curge nasul, apar erupţii cutanate. Toate acestea nu reprezintă altceva decât mijloace naturale de purificare la care organismul apelează când e forţat de împrejurări. Persoanele care au febră au aproape automat tendinţa de a posti, adică nu simt nevoia să mănânce, şi acest lucru este chiar salutar atunci, deoarece se ştie că procesele digestive duc la ridicarea temperaturii corporale.

Este important să ţinem periodic o zi de post, mai ales atunci când remarcăm că reziduurile eliminate prin intestine şi prin transpiraţie au un puternic miros neplăcut. Atunci putem fi siguri că suntem ori urmează să fim bolnavi, chiar dacă boala nu s-a manifestat încă, fizic sau psihic. Mirosul şi secreţiile corporale depind foarte mult de hrana pe care o consumăm, dar şi de stările psihice prin care trecem. Dacă ne vom urmări cu atenţie, vom observa că atunci când suntem anxioşi sau supăraţi, furioşi sau geloşi, mirosul corporal se schimbă, devenind neplăcut. Mirosul unei persoane este revelator pentru starea sa de sănătate şi, susţin iniţiaţii, chiar pentru nivelul ei de evoluţie spirituală.

Postul declanşează mecanismele de purificare ale organismului

Acţiunea naturală de eliminare a impurităţilor din organism poate fi însoţită la începutul postului de unele fenomene mai puţin plăcute: pot apare dureri de cap, palpitaţii, senzaţii de leşin. Toate acestea sunt de fapt semne bune, care arată că tocmai ne eliberăm de o mare cantitate din impurităţile acumulate. Cei care se simt tulburaţi când postesc sunt tocmai cei care au cea mai mare nevoie să ţină post.

Atitudinea înţeleaptă în această situaţie este aceea de a aştepta cu răbdare să se încheie acţiunea naturală de eliminare a toxinelor. Este importantă încrederea în transformările binefăcătoare pe care postul le va produce în fiinţa noastră. În scurt timp disconfortul va dispărea făcând loc unei stări de bine şi de linişte interioară. Devenim mai uşori şi mai fericiţi. Aceasta pentru că prin post se elimină chiar şi reziduurile karmice, adică urmele lăsate în fiinţa noastră de greşelile pe care le-am săvârşit în această viaţă ori în cele anterioare, încălcând legile universale ale firii.

Revenirea la alimentaţia obişnuită se face treptat

Pentru a menţine cât mai mult timp starea de bine pe care ne-o aduce postul e bine să fim prevăzători şi în momentul revenirii la regimul alimentar obişnuit. La prima masă după un post de 24 de ore cel mai bine e să mâncăm o salată de fructe sau legume crude şi să evităm alimentele mai grele (lactate, uleioase) pe care le putem consuma după 2-3 ore. Dacă postul (negru) este mai îndelungat, revenirea la alimentaţia obişnuită trebuie făcută gradat, în acelaşi număr de zile cât a durat şi postul, începând cu supe foarte diluate, în care s-au fiert anumite legume sau cereale (de obicei morcov şi orez). George Bernard Shaw, celebrul scriitor englez care era adept al dietei vegetariene, spunea: “Orice prost poate să ţină post, dar numai un înţelept reuşeşte să procedeze corect la revenirea din post.”

Un post negru mai lung de trei zile este bine să fie făcut sub supravegherea unui medic naturist. Postul negru nu este recomandat persoanelor subponderale, cu o vitalitate scăzută, hipotensive, cu carenţe grave de minerale şi vitamine. În aceste cazuri, sunt de preferat curele cu sucuri de legume şi fructe.

Postul ca modalitate de transformare a fiinţei umane

De-a lungul istoriei civilizaţiei umane, postul alimentar a fost investit cu valenţe curative nu numai în ceea ce priveşte corpul fizic, dar şi psihicul, sufletul şi chiar spiritul, fiind un element central al majorităţii religiilor: creştinism, hinduism, budism, iudaism, islamism etc. Practica postului alimentar, se afirmă în textele antice ale omenirii, te învaţă autocontrolul global al fiinţei pornind de la supunerea şi educarea senzaţiei de foame. Dacă învăţăm să ne abţinem de la hrana fizică învăţăm să ne abţinem şi de la sentimente, gânduri şi tendinţe negative. Astfel ne redobândim ori ne păstrăm puritatea şi libertatea.

„Şi nu uitaţi că fiecare a şaptea zi este sfântă şi închinată lui Dumnezeu. Timp de şase zile hrăniţi-vă trupul cu darurile Mamei Pământeşti, dar în a şaptea zi sfinţiţi-vă trupul pentru Tatăl vostru Ceresc. Şi într-a şaptea zi nu mâncaţi mâncare pământească, ci trăiţi numai din cuvintele lui Dumnezeu. Şi fiţi toată ziua cu îngerii Domnului în Împărăţia Tatălui Ceresc. Şi în a şaptea zi lăsaţi îngerii lui Dumnezeu să clădească Împărăţia Cerurilor în trupul vostru, aşa cum voi munciţi şase zile în Împărăţia Mamei Pământeşti. Şi nu lăsaţi mâncarea să tulbure munca îngerilor în trupul vostru în timpul celei de-a şaptea zi. Şi Dumnezeu vă va da viaţă lungă pe Pământ, ca să puteţi avea viaţă lungă în Împărăţia Cerurilor. Pentru că vă spun cu adevărat, dacă nu mai vedeţi nici o boală pe pământ, veţi trăi veşnic în Împărăţia Cerurilor.” (Evanghelia Păcii după Ioan)

Corelaţii astrologice

Postul negru realizat într-o anumită zi a săptămânii ne pune în rezonanţă cu influxul subtil astral al planetei care influenţează în mod predominant ziua respectivă. Efectuarea cu regularitate a postului în aceeaşi zi a săptămânii duce în timp la asimilarea în fiinţa noastră a aspectelor benefice corespunzătoare respectivei sfere de forţă şi influenţă planetară. De exemplu: postul negru de marţea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Marte) amplifică masculinitatea şi ajută la eliminarea situaţiilor de viaţă ce implică violenţa; postul negru ţinut miercurea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Mercur) permite obţinerea succesului material; postul negru de vinerea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui Venus) favorizează asimilarea aspectelor ce ţin de iubire, armonie, frumuseţe, pace lăuntrică şi fericire; postul negru de duminica (zi aflată sub influenţa subtilă a Soarelui) solarizează şi purifică, arde karma negativă acumulată, favorizează apropierea de Dumnezeu. Pentru a ajunge la efectele dorite este necesar să ţinem post cu regularitate în aceeaşi zi a săptămânii; după 3-4 luni efectele încep să se facă simţite, iar după doi ani se obţine o stabilizare a lor.


Citiţi şi:
FICATUL - marele gardian şi totodată salvator al sănătăţii noastre
O cură de excepţie: terapia cu apă de izvor
Yoga şi alimentaţia

yogaesoteric
ianuarie 2008

Alimente miracol

Alimente miracol


de Melania Radu

“Alimentele trebuie să ne fie medicamente,
iar medicamente trebuie să ne fie alimentele.” - Hypocrate

Există unele alimente deosebit de importante pentru o dietă sănătoasă, chiar miraculoase datorită efectelor terapeutice, echilibrante, vitalizante, purificatoare şi de prelungire a vieţii. Acestea îşi datorează numeroasele calităţi bogăţiei în vitamine naturale (dintre care unele sunt puternici antioxidanţi: vitamina C, vitamina E şi betacarotenul), în acizi aminaţi rari, în săruri minerale, în oligoelemente indispensabile. În plus, ele aduc în fiinţă o cantitate foarte mare de prana (energia subtilă ce impregnează întregul macrocosmos). Astfel de alimente sunt: polenul, mierea de albine, grâul, drojdia de bere, iaurtul, pătrunjelul. Le prezentăm în continuare, alături de câteva reţete utilizate în alimentaţia lacto-vegetariană, de unele remedii folosite de medicina tradiţională, precum şi de unele sfaturi pentru o stare de sănătate perfectă, longevitate şi vitalitate.


Polenul

Polenul reprezintă un aliment “miracol” prin excelenţă. Asociat cu puţină miere, el asigură creşterea organismului. Un grup de cercetători ruşi au identificat nu mai puţin de 27 de elemente în compoziţia sa. Analiza biochimică arată că în conţinutul său se găsesc proteine, zaharuri, substanţe minerale, oligoelemente, toate vitaminele şi, în plus, fermenţi biochimici, hormoni, factori de creştere, pigmenţi. Aliment echilibrant, dinamizator şi revitalizant, el redă în numai câteva zile vigoarea şi bucuria persoanelor deprimate, obosite şi surmenate. Uşor laxativ, el dezintoxică organismul, iar consumul său sistematic permite să se evite îmbătrânirea prematură. Polenul provoacă, de asemenea, o creştere rapidă a cantităţii de hemoglobină din sânge. Examenele de laborator au permis să se constate că în anemii, numărul globulelor roşii creşte cu aproximativ 500.000/mm3 de sânge, după absorbţia timp de o lună a unei linguriţe de polen zilnic. La convalescenţi şi bătrâni, polenul determină o creştere în greutate. Această acţiune este însoţită de un efect energizant.

Raţia cotidiană normală de polen este de la o jumătate de linguriţă la o linguriţă. Se va diminua doza dacă ea produce un efect laxativ prea accentuat; ea va fi mărită, însă, în caz de oboseală accentuată, slăbire, creştere dificilă, anemie. Se indică să se consume cu regularitate, mai ales de către cei care au împlinit deja 60 de ani. Este posibil ca unii, ţinând o astfel de cură de polen, să resimtă unele dureri, ca nişte spasme sau crampe în zona abdominală, aspect ce indică acţiunea puternic energizantă, de tonifiere şi purificare a polenului ingerat, aspecte cu care organismul nu era obişnuit anterior. Totuşi, după un anumit timp în care s-a preseverat cu “stoicism” în menţinerea curei, durerile vor dispărea treptat până la eliminarea completă şi înlocuirea lor cu stări euforice, de bună dispoziţie şi încredere. Acesta va fi un semnal edificator al acţiunii pline de eficienţă a polenului.

Efectele maxime se obţin atunci cînd polenul este luat dimineaţa, după toaleta obişnuită, pe stomacul gol. El trebuie ţinut în gură şi mestecat îndelung, chiar dacă se va topi repede. În acest fel, pe lângă o excelentă asimilare în organism, el va ajuta la igiena şi sănătatea cavităţii bucale. După ce a fost luată întreaga cantitate de polen, timp de 30 minute, nu trebuie să se mănânce şi nici să se bea ceva. Este recomandat în toate bolile, cu excepţia dibetului şi este un bun adjuvant în terapia cancerului. Luându-l în mod regulat şi respectând aceste sugestii, polenul se va dovedi un adevărat panaceu, îmbunătăţindu-ne starea de sănătate; consumul acestuia are efecte cumulative în timp.

Mierea de albine

Aliment esenţial în dieta naturistă, mierea naturală de albine este un produs de origine animală şi vegetală, uşor de digerat şi asimilat, cu o enormă valoare nutritivă, calităţi pe care nu le pierde în timp. Este fabricată de albine din nectarul florilor care, printr-o prelucrare specială în interiorul organismului albinelor, este îmbogăţită cu substanţe proprii şi depozitată apoi în celulele fagurilor. Adevărat concentrat de lumină solară, despre mierea naturală se spune în mod semnificativ că era folosită frecvent chiar şi de zeii din Olimp.

Mierea conţine o gamă largă de zaharuri asimilabile aproape instantaneu de către organismul uman (dextroză, levuloză, zaharoză, etc.), diverse enzime, aminoacizi, unii factori antibiotici (cum ar fi inhibina), minerale în formă naturală uşor de asimilat (fier, cupru, mangan, siliciu, clor, calciu, potasiu, sodiu, fosfor, etc.), precum şi o varietate de vitamine (C, K, PP, H şi unele vitamine din grupul B) pentru care mierea este (spre deosebire de vegetale) un excelent mediu de conservare. Cele mai importante calităţi îi sunt conferite mierii de complexul biologic al oligoelementelor pe care le conţine şi care acţionează în cele mai diferite părţi ale organismului. Acestea, alături de conţinutul în vitamine, fac din miere un aliment indispensabil, un adevărat medicament, cu largi perspective de utilizare terapeutică.

Avantajele pe care le are mierea faţă de alte zaharuri nu sunt nici acestea de neglijat. Mierea nu este absolut deloc iritantă pentru mucoasa aparatului digestiv, dimpotrivă, este chiar eficientă în unele afecţiuni ale tubului digestiv. Ea este pe primul loc din punctul de vedere al asimilării aproape imediate şi fără efort în organism, astfel încât poate fi folosită în toate cazurile în care organismul are nevoie de un aport energetic imediat. Dintre toate zaharurile, mierea este cel mai bine suportată de către rinichi. Este un bun calmant, liniştind în mod natural şi fără efecte secundare negative organismul. Este un aliment prin excelenţă igienic, relativ uşor de procurat şi chiar ieftin ţinând cont de economiile pe care, prin intermediul ei, le facem nemaiavând nevoie de medicamente.

Dintre multiplele binefaceri ale mierii de albine menţionăm: mierea hrăneşte inima asigurând constanţa conţinutului de zaharuri din sânge; este un aliment ideal pentru copii (e un bun îndulcitor, le furnizează mineralele de care au nevoie pentru creştere, are o acţiune uşor laxativă şi antiseptică, poate fi folosită ca înlocuitor al edulcoranţilor în alăptarea artificială a sugarilor, favorizează funcţionarea căilor digestive şi erupţia dentară, este un remediu eficace contra enurezisului – adică urinarea involuntară în pat în timpul nopţii, are o acţiune calmantă binefăcătoare şi este spontan foarte plăcută de copii); este un aliment cu efecte hotărâtoare în timpul sarcinii; un bun tratament pentru combaterea cârceilor - două linguriţe de miere la fiecare masă timp de o săptămână; poate fi folosită cu succes în vindecarea plăgilor şi arsurilor; este de un mare ajutor pentru convalescenţi; are efecte de prelungire a vieţii; are posibilităţi de utilizare cosmetică; poate fi folosită aât în curele de îngrăşare, cât şi în cele de slăbire; este o sursă de energie şi recuperare a forţelor pentru sportivi.

Mierea poate fi consumată cel mai bine singură sau în combinaţie cu alte alimente, cu condiţia să nu fie prea calde (peste 37ºC îşi pierde calităţile). Mierea polifloră este indicată în consumul general, iar cea monofloră, în funcţie de provenienţa ei, are calităţi terapeutice diverse, “moştenind” proprietăţile alimentare şi curative ale plantelor din care este obţinută.

Hidromelul. O băutură tonică şi revigorantă se poate obţine amestecând 1 litru de apă cu 100 g miere şi lăsând-o la fermentat 1-2 zile într-un loc cald, până capătă un gust acrişor. Se consumă de preferinţă la distanţă în timp de mese, pentru a savura efectul reîmprospătător.

Zahărul invertit. În cazul în care nu avem mereu miere la dispoziţie sau ne este dificilă procurarea acesteia, putem recurge, pentru a evita multiplele efecte nocive pe care le declanşează în corp consumul de zahăr, la aşa-zisul zahăr invertit. Iată şi reţeta: 1 kg de zahăr, 450ml de apă, o linguriţă rasă de acid citric (suc de lămâie) sau acid tartric (sare de lămâie); toate acestea se fierb timp de 10 minute. Se colectează mereu spuma cu o lingură de lemn. Se obţine astfel un amestec de două monozaharide - glucoză şi fructoză, cu putere de îndulcire dublă faţă de zahăr. Prin faptul că zahărul invertit conţine acid citric, previne anumite maladii. Se ştie de asemenea că acidul citric sporeşte asimilarea calciului în intestine, contribuie la combaterea şi vindecarea rahitismului, previne formarea calculilor renali, dizolvă uraţii (sărurile acidului uric) şi are certe proprietăţi antiinfecţioase.

* Pe de altă parte, iată care sunt doar câteva dintre efectele consumului de zahăr alb:
Este considerat ca fiind unul dintre cele mai dure droguri, numit “moartea albă”. După carne, ocupă primul loc în scurtarea vieţii. Deşi este de natură organică, prin rafinare îşi pierde constituenţii naturali. Pentru a putea fi apoi metabolizat este invertit de către organism, proces pentru care fură din rezervele acestuia respectivii constituenţi naturali pe care i-a pierdut prin rafinare (calciu, magneziu, crom, vitamina B1, enzime). Aceasta duce la hipoglicemie, scăderea imunităţii, carenţă de magneziu (una dintre marile cauze ale instalării cancerului), slăbirea pancreasului (care îşi epuizează rezervele de fabricare a insulinei, ceea ce duce în scurt timp la îmbolnăvirea de diabet), fragilizarea sistemului osos şi a dentiţiei (organismul îşi mobilizează resursele de calciu pentru neutralizarea zahărului), micşorarea aportului de crom în organism (conduce la infarct miocardic), neutralizarea vitaminei B1 (boli ale sistemului nervos, tulburări de memorie, palpitaţii, ameţeli, ulcere ale stomacului şi ale gambei, degerături, boli de circulaţie). Faptul că este eliminat de organism constituie cea mai bună dovadă că, pentru corp, el este o otravă.

Preparate din grâu

Germenii de grâu conţin substanţele cele mai preţioase şi cele mai vitaminizante ale bobului de grâu, care sunt: compuşi cu fosfor uşor asimilabili, săruri minerale abundente, reprezentate în special de săruri de fier şi de magneziu. De asemenea, grâul include proteine complete care conţin – în proporţii echilibrate – toţi acizii aminaţi (aminoacizii) indispensabili vieţii, oligoelemente (precum zinc, cupru, mangan) şi foarte multe vitamine, în special vitaminele A, B1, B2, C, E, PP. Dată fiind compoziţia lor, germenii de grâu constituie una dintre cele mai bune surse naturale de fier, de mangan şi de magneziu, de proteine rare şi de vitamine din complexul B şi vitamina E.

Consumul germenilor de grâu este recomandat în special în surmenaje de orice fel, în anemii, în stări depresive, în convalescenţă, graviditate şi lactaţie. Germenii de grâu reprezintă un aliment echilibrant, favorizează digestia, reglează funcţiile intestinale şi acţionează ca tonic al sistemului nervos şi al nutriţiei.

Prin ”germeni de grâu” se înţelege stadiul corespunzător primei faze de încolţire a boabelor de grâu, când la acestea apare un mic mugure. Când mugurele creşte peste 1 mm, se trece la stadiul de grâu încolţit. Singura contraindicaţie pentru utilizarea germenilor de grâu este hipertensiunea arterială.

Adulţii pot consuma 2-3 linguri de germeni de grâu pe zi, la desert, porţionate câte o lingură la fiecare masă. Copiii pot consuma între o linguriţă şi 4 linguriţe de germeni de grâu pe zi, doza de creştere fiind de 1 linguriţă pentru 3 ani de vârstă. Sugarilor de la 6 luni la 1 an li se administrează 1 linguriţă împărţită în 2 sau 3 doze. În funcţie de starea fiziologică a fiecărei persoane, aceste doze pot fi mărite.

Grâul încolţit: proprietăţile tonice şi vitalizante ale germenilor de grâu sunt mult amplificate în cazul grâului încolţit, deoarece germinarea măreşte foarte mult puterile vitaminizante ale seminţelor. Cei reumatici, bolnavi de de gută sau artrită, chiar cei foarte afectaţi şi care nu tolerează pâinea completă, nu vor simţi absolut nici un incovenient consumând grâu încolţit.

Modul de preparare este deosebit de simplu: se aşează boabele de grâu într-o farfurie şi apoi sunt acoperite cu apă pentru a li se asigura germinarea. Acest rezultat va fi atins după 24 de ore vara şi 36 de ore iarna. Apoi boabele se vor spăla foarte bine în mai multe ape, iar în zilele următoare ne vom limita doar la a umezi uşor toate boabele, având însă grijă să nu se formeze un strat de lichid superficial. Aceasta ne va permite să evităm un început de putrezire, care survine atunci când boabele sunt acoperite cu un exces de apă.

Grâul încolţit se consumă la începutul mesei, în doze de o lingură pentru adulţi şi o linguriţă pentru tineri şi bătrâni. Înainte de a înghiţi grîul, trebuie ca boabele să fie mestecate cât mai mult timp posibil, până ce ele capătă în gură un gust dulce. Pentru bolnavi, copii şi sugari este recomandat un piure foarte fin, realizat prin sfărâmare, care se amestecă apoi cu miere. Este recomandabil ca, înainte de a pune grâul la germinat, să-l spălăm cât mai bine, deoarece adesea este tratat cu antiseptice şi insecticide.

Pâinea din grâu integral: se frământă 1 kg de făină de grâu integral, 1 linguriţă de rădăcină de tătăneasă (fără coajă) dată prin răzătoare, apă călduţă şi sare. Se lasă la crescut 20-30 de minute, apoi se formează chifle mici care se pun la cuptor în tava tapetată cu făină. Se poate prepara şi fără tătăneasă, cu adaos de morcov ras şi făină de hrişcă.

Drojdia de bere

Drojdia de bere reprezintă o combinaţie echilibrată de substanţe minerale pe cât de rare pe atât de uşor asimilabile. Ea conţine: 50% proteine care sunt uşor digerabile, toţi acizii aminaţi indispensabili vieţii, gluten şi peptide în cantitate foarte ridicată (benefici în procesele de dezintoxicare şi de rezistenţă la infecţii), lecitine, 14 săruri minerale esenţiale, oligoelemente, 17 vitamine, etc. 100 gr. de drojdie de bere furnizează de 10 ori mai multa vitamina B1 decât pâinea, de 5-10 ori mai mult acid pantotenic decât cerealele, de 20 de ori mai mult acid folic decât tărâţele de grâu.

Există levuri (drojdii) înalte, de panificaţie, cu activitate optimă între 15-20 grade celsius şi levuri joase, cu activitate optimă între 5-6 grade celsius, folosite la fabricarea berii. Numai ultimele se folosesc în terapeutică sub numele de drojdie de bere.
Drojdia de bere e considerată un aliment miracol, mult mai eficient chiar decât grâul şi germenii de grâu, mai ales că nici o altă hrană nu conţine într-o combinaţie atât de perfectă şi într-o formă atât de uşor asimilabilă o gama largă de substanţe nutritive importante prin care, în această direcţie, drojdia de bere depăşeşte cu mult în valoare cerealele, fiind mult mai eficientă decât laptele.

Este foarte indicată în anemii, stări de oboseală, uşurând eliminarea de toxine şi deşeuri metabolice. Prin conţinutul său ridicat de proteine şi prin natura acizilor aminaţi pe care-i conţine, joacă un rol protector pentru ficat. Este indicată în avitaminoze B sau complexe, afecţiuni neurologice sau neuromusculare, alcoolism, hepatite, ciroze, afecţiuni renale, afecţiuni intestinale. Are acţiune inhibitoare asupra unor germeni patogeni ca: stafilococ, streptococ, colibacil. Remediază rapid dezechilibrul florei intestinale, mai ales cel rezultat în urma administrării de legume, fructe sau miere în doze de o jumătate de linguriţă pentru copii şi o linguriţă pentru adulţi şi bătrâni;
Extern: sub formă de spălături (o linguriţă de drojdie dizolvată într-un litru de apă) în gastroenterite acute infantile, enterite muco-membranoase, afecţiuni ale mucoasei vaginale.

Pătrunjelul

Această plantă este extraordinar de bogată în elemente preţioase şi efecte terapeutice. Pătrunjelul conţine, pentru numai o sută de grame, circa 200 mg de vitamina C, pe când lămâia – considerată foarte bogată în vitamina C – conţine numai 100 mg. În plus, el mai conţine 60 mg de provitamina A (betacaroten), pe când morcovul conţine de la 2 la 14 mg. Prin aceasta el se constituie într-un foarte puternic antioxidant, vitamina C şi betacarotenul fiind doi din cei trei antioxidanţi naturali pe care organismul are nevoie să-i primească prin alimentaţie. Pătrunjelul mai conţine, de asemenea, 240 mg de calciu şi 20 mg de fier la 100 mg.

El este un excelent antiseptic al sângelui, ca şi al intestinului, după unii terapeuţi fiind un preventiv al cancerului. Pătrunjelul are un rol echilibrant prin conţinutul său de calciu şi, în consecinţă, este foarte indicat în cazurile de rahitism şi tuberculoză. Datorită conţinutului de fier, are efect antianemic şi este un excelent remediu în afecţiunile oculare, datorate unor deficienţe de caroten. Pătrunjelul are, de asemenea, efecte de întârziere a îmbătrânirii. Se indică să se presare (după ce în prealabil a fost bine spălat) peste diferite feluri de mâncare; la nevoie poate fi consumat şi sub formă de suc.

Iaurtul

Iaurtul este un aliment uşor asimilabil, fiind considerat un adjuvant digestiv foarte bun. În plus, datorită acidului lactic şi bacteriilor pe care le conţine, el menţine existenţa unei flore intestinale binefăcătoare. Binefacerea cea mai importantă a iaurtului constă în faptul că el aduce organismului vitamina B şi săruri de calciu în proporţie ridicată. Proprietăţile sale remarcabile sunt, fără îndoială, una din cauzele esenţiale ale vigorii şi longevităţii popoarelor de păstori din Bulgaria şi Caucaz, care consumă din timpuri imemoriale iaurt şi lapte bătut. Însă este bine să nu depăşim măsura, deoarece un exces de acid lactic are, în timp, efect demineralizant. Un pahar de iaurt pe zi constituie o doză convenabilă şi, în cazul unei cure, aceasta nu se va prelungi mai mult de 10-15 zile pe lună.

Untul clarificat

Este un bun remediu pentru sistemul nervos şi pentru buna funcţionare a organismului. Este una din substanţele onctuoase foarte preferate de organismul uman. Lubrefiază şi întăreşte întregul organism. Modul în care se prepară untul clarificat este simplu:

Se pune untul alimentar la topit într-un vas emailat. Se lasă să fiarbă şi se colectează mereu, cu o lingură de lemn, spuma formată. Se ţine pe foc mic, pentru a nu se arde, până devine transparent ca uleiul. Imediat după limpezirea sa în totalitate, se ia repede de pe foc, pentru a evita arderea sa. Se lasă să se răcească puţin, se strecoară prin tifon dublu şi apoi se lasă să se solidifice. Din 4 pachete de unt alimentar se obţine aproximativ un borcan de 400 g unt clarificat. Acest unt este mult mai hrănitor, este pur (sattvic) şi se poate păstra oricât de mult timp fără să se altereze.

Acest tip de unt mai poate fi folosit şi pentru îngrijirea pielii şi tratamente cosmetice, în combinaţie cu diferite plante (muşeţel, lavandă, sânzâiene, etc.), în funcţie de preferinţele şi nevoile proprii. Pentru aceasta se procedează în felul următor: imediat după ce untul a fost luat de pe foc şi este încă lichid, se adaugă plantele dorite; se lasă aşa 24 de ore, apoi se pune din nou la topit până devine lichid, se strecoară şi se lasă să se solidifice.

Preparate din soia

Laptele de soia: se pun 500 g de soia într-un vas şi se adaugă apă cât să o acopere. Se lasă la înmuiat 12 ore. Apoi se spală bine, se adaugă apă proaspătă şi se pune la fiert, dar nu în vase de aluminiu. În timpul fierberii se schimbă apa de două ori. După ce a fiert cel puţin 2 ore la foc mic, se strecoară şi se dă prin maşina de tocat. Se pune într-un sac de tifon, iar sacul se pune într-un vas mare în care se adaugă 2 l de apă călduţă. Se frământă bine sacul cu soia de mai multe ori. Lichidul obţinut se pune într-un alt vas. Se mai adaugă 2 l de apă călduţă şi se repetă procedeul. Apoi se amestecă lichidul rezultat cu cel obţinut prima dată. Se fierbe 20 de minute amestecând continuu cu o lingură de lemn. Se ia de pe foc şi se îndulceşte cu miere după gust. Se serveşte la fel ca laptele obişnuit.

Untul de soia: se amestecă 250 ml de apă cu 2 linguri făină de soia într-un vas şi se fierbe până se obţine o pastă. Se ia de pe foc şi se pune la răcit, apoi se adaugă ulei foarte încet, amestecând continuu, ca pentru pregătirea unei maioneze.

În final, va prezentăm două remedii eficiente pentru prelungirea vieţii, bazate pe un alt aliment miracol: usturoiul

Remediu siberian: 100 g usturoi şi 150 g ceapă se dau printr-o răzătoare fină, se adaugă 2 linguri oţet de mere şi se lasă la loc cald 24 ore. Se încălzesc puţin 350 g miere, se amestecă cu usturoiul, ceapa şi oţetul, după care se lasă la “copt”, la loc cald, timp de 7 zile. Se strecoară apoi printr-o sită deasă. Amestecul se ia în doze de 4 linguriţe luate una după alta, o dată pe zi. Tratamentul se continuă până la vindecare fără a se întrerupe nici o zi, deoarece are efect cumulativ. Este indicat în cazuri de: senilitate, debilitate, angină pectorală, deficienţe cronice ale aparatului respirator, lipsă de energie.

“Elixirul tinereţii”: 350 g de usturoi bine pisat se amestecă cu sucul de la 24 de lămâi mari. Se lasă 24 de ore într-un borcan acoperit cu tifon. Se agită bine înainte de întrebuinţare. Doza: o linguriţă seara, cu o jumătate de pahar de apă călduţă. Este indicat pentru: oboseală cronică, lipsă de energie, obezitate, hipotensiune.

Citiţi şi:
Sfaturi pentru o alimentaţie sănătoasă
Yoga şi alimentaţia
Fructele proaspete, naturale şi stările benefice

Bibliografie:
- Gregorian Bivolaru – Alimentaţia şi terapia naturistă cu cereale, Editura Dakini, 2001
- Gregorian Bivolaru – Yin-Yang, secrete şi reţete, Editura Shambala, 2001
- Nicolae Catrina – Din tainele alimentaţiei lacto-vegetariene, Editura Deceneu, 1997
- Dan Bozaru – Alimentaţia în practica yoga, Editura Satya, 1993

yogaesoteric
1 octombrie 2007

Regimul Oshawa

Reţete pentru regimul Oshawa


Regimul Oshawa este adoptat periodic de mulţi yoghini pentru efectele sale de purificare şi solarizare. Ceea ce noi numim „regimul Oshawa” este de fapt cel mai sever (al şaptelea) dintre regimurile alimentare propuse în scop terapeutic de celebrul medic japonez George Oshawa. Această veritabilă cură purificatoare presupune ca, timp de 10 zile, să consumăm numai grâu, orez, mei şi hrişcă (adică numai cereale yang). Pentru cei care ţin acum acest regim, înainte de sărbătorile de iarnă, oferim câteva reţete inedite numai cu cereale yang. Pentru cei care nu sunt deloc familiarizaţi cu acest regim, începem cu câteva elemente introductive.

Regimul nr.7 al dr. George Oshawa din Japonia este un regim alimentar sever, dar totodată foarte eficient în eliminarea a aproape tuturor bolilor produse de excesul de energie YIN, inclusiv CANCERUL, şi permite totodată o echilibrare gradată a fiinţei din punct de vedere energetic (YIN-YANG).

Regimul prevede ca pe o durată de 10 zile să se consume exclusiv cereale yang: grâu, orez, hrişcă şi mei în orice combinaţie sau proporţie dorim, fierte sau coapte, singurul ingredient admis fiind sarea. Acest regim poate fi repetat de mai multe ori (în grupe de câte 10 zile) cu o pauză de trei până la 5 zile între două astfel de grupe, timp în care se pot consuma şi alte alimente, de preferinţă tot YANG, până când se obţine efectul dorit, adică eliminarea definitivă a bolii sau a dezechilibrului cu care ne confruntăm.

Efectele regimului Oshawa

Pe lângă faptul că înlătură aproape orice boală, acţiunea acestui regim este extrem de purificatoare; traseele subtile energetice din corpul uman (NADI-urile) sunt curăţate de multe impurităţi care îngreunează circulaţia energiei subtile prin corp. Această purificare generală are drept efect imediat o limpezime şi o claritate considerabilă a minţii; digestia devine mai bună, secreţiile hormonale sunt reglate. Ochii devin strălucitori, iar tenul devine curat şi luminos; fiinţa simte o inexplicabilă forţă şi poftă de viaţă, străine ei până atunci.

Este posibil ca la începutul realizării acestui regim să apară, la unele fiinţe umane, reacţii fiziologice neplăcute, uneori chiar violente, datorate în special unei purificări intensive şi unei dezintoxicări masive a corpului. Continuând însă cu tenacitate acest regim, aspectele neplăcute vor dispărea destul de repede, ele cedând locul unei cu totul alte condiţii fizice, psihice, mentale şi chiar unui metabolism diferit, mult îmbunătăţit. Chiar şi cei sănătoşi ar trebui să recurgă la cel puţin două astfel de regimuri Oshawa (de câte 10 zile) pe an, pentru o reîmprospătare şi o purificare generală a organismului.

Atragem atenţia încă o dată că în acest regim nu trebuie să se consume decât: grâu, orez, hrişcă şi mei şi absolut nimic altceva! Ca lichid, trebuie să se consume doar apă, de preferinţă cât mai pură. În continuare vă vom prezenta şi câteva reţete de preparate Oshawa.

Reţete:

În afară de reţetele cunoscute cu grâu, orez, hrişcă sau mei fierte în apă cu sare, vă mai prezentăm în continuare o serie de reţete mai elaborate care vă vor face mai facilă abordarea acestui regim.

1.Grâu, hrişcă sau mei copt

Se spală foarte bine grâul şi se pune în tigaie cu sare, în strat subţire, atât cât să o acopere. Se pune pe foc puternic şi se amestecă în continuu cu o lingură de lemn. Este foarte important ca focul să fie puternic, pentru ca bobul să devină crocant şi nu tare. Se coace până când boabele de grâu plesnesc toate şi îşi schimbă uşor culoarea. Se verifică dacă grâul a devenit crocant şi uşor de mestecat. Trebuie să aveţi grijă să îl luaţi de pe foc înainte de a se arde, deoarece începe foarte rapid să se închidă la culoare după ce s-a evaporat apa din boabele de grâu.
Pentru hrişcă sau mei se procedează analog, cu precizarea că acestea trebuiesc coapte fără a fi fost umezite în prealabil. În schimb, se adaugă sarea umezită pentru ca aceasta să adere la boabele de hrişcă sau mei.

2.Turtiţe din grâu

Se macină fin grâul (cu ajutorul unei râşniţe mecanice sau electrice), până devine făină. Se face o cocă din apă, sare şi făină de grâu complet, care trebuie să fie elastică, nici prea moale, nici prea tare. Se lasă cca. 2 ore să stea, până ce glutenul din făină face priză, după care se fac turtiţe care se coc fie în tigaie, fără ulei, la foc mic, fie în cuptor (care a fost încins din timp), iar tava în care se pun turtiţele sau covrigeii trebuie să fie şi ea fierbinte.
Dacă se coc în tigaie, se recomandă ca turtiţele să fie cât mai subţiri. La cuptor se pot face covrigi, batoane sau orice alte forme. Se procedează analog în cazul turtiţelor din hrişcă. Se recomandă să se facă turtiţe din făină de grâu amestecată cu făină de hrişcă sau/şi cu făină de mei, făina de grâu fiind în proporţia cea mai mare.

3.Supă de orez cu găluşte de grâu

Dintr-o cantitate mică de făină de grâu integral, apă şi sare se face o cocă moale (mai moale decât cea pentru turtiţe) şi se lasă să stea 15-25 de minute.
Din aceasta se fac găluştele, de mărime cât o nucă, şi se pun în apă clocotită cu sare. Se fierb circa 10 minute, după care se adaugă orez sau făină de orez. Se mai fierbe vreo 10-15 minute, amestecând des dacă am pus făină de orez pentru a nu se lipi. În loc de orez se poate folosi şi hrişcă.

4.Supă de tăiţei de hrişcă

Se prepară din făină de hrişcă măcinată fin, sare şi apă un aluat tare, care apoi se întinde cu făcăleţul pe o masă presărată cu făină. Se rulează apoi foaia obţinută şi se taie felii subţiri. Din aceste felii, când se desfac, se obţin tăiţei care se pun într-o sită şi se scutură de făină. Se mai ţin un sfert de oră să se usuce, apoi se fierb în apă clocotită cu sare timp de 10-15 minute. Opţional se poate adăuga şi o mână de orez pentru a „îmbogăţi” supa.

5.Terci de grâu şi orez

Se pune apă cu sare la fiert. Când clocoteşte, se toarnă, în ploaie, făină din grâu integral şi făină de orez, până se obţine o consistenţă de mămăligă moale. Atenţie! Şi grâul şi orezul se umflă la fiert, astfel încât va trebui să lăsaţi compoziţia mai moale şi să nu puneţi prea multă făină. Se fierbe circa 20-30 de minute, amestecând din când în când. Se poate realiza şi numai din făină de grâu sau numai din făină de orez. De asemenea, se poate realiza şi terci din făină de mei sau amestecat cu făină de grâu sau orez.

6.Terci de hrişcă

Este o mâncare foarte sănătoasă şi delicioasă, care poate fi consumată des în acest regim. Se prepară din făină de hrişcă măcinată peste care se toarnă apă clocotită şi sare. Se amestecă, obţinându-se o compoziţie moale care se lasă la umflat 15-20 de minute. Se observă apoi că făina de hrişcă a absorbit toată apa şi terciul a devenit consistent, fiind foarte gustos şi hrănitor.

7.Cremă de orez
Se prăjeşte moderat orezul până ce devine rumen. Se macină şi se adaugă la făina rezultată trei pahare de apă la patru linguri de făină astfel obţinută. Se fierbe totul aproximativ 25 de minute, adăugând apă dacă mai este necesar. Se sărează în final după gust.

Se mai pot consuma şi următoarele combinaţii:
- orez fiert împreună cu făină de grâu, hrişcă sau mei coapte;
- grâu fiert împreună cu făină de orez copt;
- hrişcă fiartă împreună cu făină de grâu copt;
- hrişcă înmuiată în apă rece cu sare timp de minim 1 oră.

yogaesoteric
14 decembrie 2006