Alimente miracol

Alimente miracol


de Melania Radu

“Alimentele trebuie să ne fie medicamente,
iar medicamente trebuie să ne fie alimentele.” - Hypocrate

Există unele alimente deosebit de importante pentru o dietă sănătoasă, chiar miraculoase datorită efectelor terapeutice, echilibrante, vitalizante, purificatoare şi de prelungire a vieţii. Acestea îşi datorează numeroasele calităţi bogăţiei în vitamine naturale (dintre care unele sunt puternici antioxidanţi: vitamina C, vitamina E şi betacarotenul), în acizi aminaţi rari, în săruri minerale, în oligoelemente indispensabile. În plus, ele aduc în fiinţă o cantitate foarte mare de prana (energia subtilă ce impregnează întregul macrocosmos). Astfel de alimente sunt: polenul, mierea de albine, grâul, drojdia de bere, iaurtul, pătrunjelul. Le prezentăm în continuare, alături de câteva reţete utilizate în alimentaţia lacto-vegetariană, de unele remedii folosite de medicina tradiţională, precum şi de unele sfaturi pentru o stare de sănătate perfectă, longevitate şi vitalitate.


Polenul

Polenul reprezintă un aliment “miracol” prin excelenţă. Asociat cu puţină miere, el asigură creşterea organismului. Un grup de cercetători ruşi au identificat nu mai puţin de 27 de elemente în compoziţia sa. Analiza biochimică arată că în conţinutul său se găsesc proteine, zaharuri, substanţe minerale, oligoelemente, toate vitaminele şi, în plus, fermenţi biochimici, hormoni, factori de creştere, pigmenţi. Aliment echilibrant, dinamizator şi revitalizant, el redă în numai câteva zile vigoarea şi bucuria persoanelor deprimate, obosite şi surmenate. Uşor laxativ, el dezintoxică organismul, iar consumul său sistematic permite să se evite îmbătrânirea prematură. Polenul provoacă, de asemenea, o creştere rapidă a cantităţii de hemoglobină din sânge. Examenele de laborator au permis să se constate că în anemii, numărul globulelor roşii creşte cu aproximativ 500.000/mm3 de sânge, după absorbţia timp de o lună a unei linguriţe de polen zilnic. La convalescenţi şi bătrâni, polenul determină o creştere în greutate. Această acţiune este însoţită de un efect energizant.

Raţia cotidiană normală de polen este de la o jumătate de linguriţă la o linguriţă. Se va diminua doza dacă ea produce un efect laxativ prea accentuat; ea va fi mărită, însă, în caz de oboseală accentuată, slăbire, creştere dificilă, anemie. Se indică să se consume cu regularitate, mai ales de către cei care au împlinit deja 60 de ani. Este posibil ca unii, ţinând o astfel de cură de polen, să resimtă unele dureri, ca nişte spasme sau crampe în zona abdominală, aspect ce indică acţiunea puternic energizantă, de tonifiere şi purificare a polenului ingerat, aspecte cu care organismul nu era obişnuit anterior. Totuşi, după un anumit timp în care s-a preseverat cu “stoicism” în menţinerea curei, durerile vor dispărea treptat până la eliminarea completă şi înlocuirea lor cu stări euforice, de bună dispoziţie şi încredere. Acesta va fi un semnal edificator al acţiunii pline de eficienţă a polenului.

Efectele maxime se obţin atunci cînd polenul este luat dimineaţa, după toaleta obişnuită, pe stomacul gol. El trebuie ţinut în gură şi mestecat îndelung, chiar dacă se va topi repede. În acest fel, pe lângă o excelentă asimilare în organism, el va ajuta la igiena şi sănătatea cavităţii bucale. După ce a fost luată întreaga cantitate de polen, timp de 30 minute, nu trebuie să se mănânce şi nici să se bea ceva. Este recomandat în toate bolile, cu excepţia dibetului şi este un bun adjuvant în terapia cancerului. Luându-l în mod regulat şi respectând aceste sugestii, polenul se va dovedi un adevărat panaceu, îmbunătăţindu-ne starea de sănătate; consumul acestuia are efecte cumulative în timp.

Mierea de albine

Aliment esenţial în dieta naturistă, mierea naturală de albine este un produs de origine animală şi vegetală, uşor de digerat şi asimilat, cu o enormă valoare nutritivă, calităţi pe care nu le pierde în timp. Este fabricată de albine din nectarul florilor care, printr-o prelucrare specială în interiorul organismului albinelor, este îmbogăţită cu substanţe proprii şi depozitată apoi în celulele fagurilor. Adevărat concentrat de lumină solară, despre mierea naturală se spune în mod semnificativ că era folosită frecvent chiar şi de zeii din Olimp.

Mierea conţine o gamă largă de zaharuri asimilabile aproape instantaneu de către organismul uman (dextroză, levuloză, zaharoză, etc.), diverse enzime, aminoacizi, unii factori antibiotici (cum ar fi inhibina), minerale în formă naturală uşor de asimilat (fier, cupru, mangan, siliciu, clor, calciu, potasiu, sodiu, fosfor, etc.), precum şi o varietate de vitamine (C, K, PP, H şi unele vitamine din grupul B) pentru care mierea este (spre deosebire de vegetale) un excelent mediu de conservare. Cele mai importante calităţi îi sunt conferite mierii de complexul biologic al oligoelementelor pe care le conţine şi care acţionează în cele mai diferite părţi ale organismului. Acestea, alături de conţinutul în vitamine, fac din miere un aliment indispensabil, un adevărat medicament, cu largi perspective de utilizare terapeutică.

Avantajele pe care le are mierea faţă de alte zaharuri nu sunt nici acestea de neglijat. Mierea nu este absolut deloc iritantă pentru mucoasa aparatului digestiv, dimpotrivă, este chiar eficientă în unele afecţiuni ale tubului digestiv. Ea este pe primul loc din punctul de vedere al asimilării aproape imediate şi fără efort în organism, astfel încât poate fi folosită în toate cazurile în care organismul are nevoie de un aport energetic imediat. Dintre toate zaharurile, mierea este cel mai bine suportată de către rinichi. Este un bun calmant, liniştind în mod natural şi fără efecte secundare negative organismul. Este un aliment prin excelenţă igienic, relativ uşor de procurat şi chiar ieftin ţinând cont de economiile pe care, prin intermediul ei, le facem nemaiavând nevoie de medicamente.

Dintre multiplele binefaceri ale mierii de albine menţionăm: mierea hrăneşte inima asigurând constanţa conţinutului de zaharuri din sânge; este un aliment ideal pentru copii (e un bun îndulcitor, le furnizează mineralele de care au nevoie pentru creştere, are o acţiune uşor laxativă şi antiseptică, poate fi folosită ca înlocuitor al edulcoranţilor în alăptarea artificială a sugarilor, favorizează funcţionarea căilor digestive şi erupţia dentară, este un remediu eficace contra enurezisului – adică urinarea involuntară în pat în timpul nopţii, are o acţiune calmantă binefăcătoare şi este spontan foarte plăcută de copii); este un aliment cu efecte hotărâtoare în timpul sarcinii; un bun tratament pentru combaterea cârceilor - două linguriţe de miere la fiecare masă timp de o săptămână; poate fi folosită cu succes în vindecarea plăgilor şi arsurilor; este de un mare ajutor pentru convalescenţi; are efecte de prelungire a vieţii; are posibilităţi de utilizare cosmetică; poate fi folosită aât în curele de îngrăşare, cât şi în cele de slăbire; este o sursă de energie şi recuperare a forţelor pentru sportivi.

Mierea poate fi consumată cel mai bine singură sau în combinaţie cu alte alimente, cu condiţia să nu fie prea calde (peste 37ºC îşi pierde calităţile). Mierea polifloră este indicată în consumul general, iar cea monofloră, în funcţie de provenienţa ei, are calităţi terapeutice diverse, “moştenind” proprietăţile alimentare şi curative ale plantelor din care este obţinută.

Hidromelul. O băutură tonică şi revigorantă se poate obţine amestecând 1 litru de apă cu 100 g miere şi lăsând-o la fermentat 1-2 zile într-un loc cald, până capătă un gust acrişor. Se consumă de preferinţă la distanţă în timp de mese, pentru a savura efectul reîmprospătător.

Zahărul invertit. În cazul în care nu avem mereu miere la dispoziţie sau ne este dificilă procurarea acesteia, putem recurge, pentru a evita multiplele efecte nocive pe care le declanşează în corp consumul de zahăr, la aşa-zisul zahăr invertit. Iată şi reţeta: 1 kg de zahăr, 450ml de apă, o linguriţă rasă de acid citric (suc de lămâie) sau acid tartric (sare de lămâie); toate acestea se fierb timp de 10 minute. Se colectează mereu spuma cu o lingură de lemn. Se obţine astfel un amestec de două monozaharide - glucoză şi fructoză, cu putere de îndulcire dublă faţă de zahăr. Prin faptul că zahărul invertit conţine acid citric, previne anumite maladii. Se ştie de asemenea că acidul citric sporeşte asimilarea calciului în intestine, contribuie la combaterea şi vindecarea rahitismului, previne formarea calculilor renali, dizolvă uraţii (sărurile acidului uric) şi are certe proprietăţi antiinfecţioase.

* Pe de altă parte, iată care sunt doar câteva dintre efectele consumului de zahăr alb:
Este considerat ca fiind unul dintre cele mai dure droguri, numit “moartea albă”. După carne, ocupă primul loc în scurtarea vieţii. Deşi este de natură organică, prin rafinare îşi pierde constituenţii naturali. Pentru a putea fi apoi metabolizat este invertit de către organism, proces pentru care fură din rezervele acestuia respectivii constituenţi naturali pe care i-a pierdut prin rafinare (calciu, magneziu, crom, vitamina B1, enzime). Aceasta duce la hipoglicemie, scăderea imunităţii, carenţă de magneziu (una dintre marile cauze ale instalării cancerului), slăbirea pancreasului (care îşi epuizează rezervele de fabricare a insulinei, ceea ce duce în scurt timp la îmbolnăvirea de diabet), fragilizarea sistemului osos şi a dentiţiei (organismul îşi mobilizează resursele de calciu pentru neutralizarea zahărului), micşorarea aportului de crom în organism (conduce la infarct miocardic), neutralizarea vitaminei B1 (boli ale sistemului nervos, tulburări de memorie, palpitaţii, ameţeli, ulcere ale stomacului şi ale gambei, degerături, boli de circulaţie). Faptul că este eliminat de organism constituie cea mai bună dovadă că, pentru corp, el este o otravă.

Preparate din grâu

Germenii de grâu conţin substanţele cele mai preţioase şi cele mai vitaminizante ale bobului de grâu, care sunt: compuşi cu fosfor uşor asimilabili, săruri minerale abundente, reprezentate în special de săruri de fier şi de magneziu. De asemenea, grâul include proteine complete care conţin – în proporţii echilibrate – toţi acizii aminaţi (aminoacizii) indispensabili vieţii, oligoelemente (precum zinc, cupru, mangan) şi foarte multe vitamine, în special vitaminele A, B1, B2, C, E, PP. Dată fiind compoziţia lor, germenii de grâu constituie una dintre cele mai bune surse naturale de fier, de mangan şi de magneziu, de proteine rare şi de vitamine din complexul B şi vitamina E.

Consumul germenilor de grâu este recomandat în special în surmenaje de orice fel, în anemii, în stări depresive, în convalescenţă, graviditate şi lactaţie. Germenii de grâu reprezintă un aliment echilibrant, favorizează digestia, reglează funcţiile intestinale şi acţionează ca tonic al sistemului nervos şi al nutriţiei.

Prin ”germeni de grâu” se înţelege stadiul corespunzător primei faze de încolţire a boabelor de grâu, când la acestea apare un mic mugure. Când mugurele creşte peste 1 mm, se trece la stadiul de grâu încolţit. Singura contraindicaţie pentru utilizarea germenilor de grâu este hipertensiunea arterială.

Adulţii pot consuma 2-3 linguri de germeni de grâu pe zi, la desert, porţionate câte o lingură la fiecare masă. Copiii pot consuma între o linguriţă şi 4 linguriţe de germeni de grâu pe zi, doza de creştere fiind de 1 linguriţă pentru 3 ani de vârstă. Sugarilor de la 6 luni la 1 an li se administrează 1 linguriţă împărţită în 2 sau 3 doze. În funcţie de starea fiziologică a fiecărei persoane, aceste doze pot fi mărite.

Grâul încolţit: proprietăţile tonice şi vitalizante ale germenilor de grâu sunt mult amplificate în cazul grâului încolţit, deoarece germinarea măreşte foarte mult puterile vitaminizante ale seminţelor. Cei reumatici, bolnavi de de gută sau artrită, chiar cei foarte afectaţi şi care nu tolerează pâinea completă, nu vor simţi absolut nici un incovenient consumând grâu încolţit.

Modul de preparare este deosebit de simplu: se aşează boabele de grâu într-o farfurie şi apoi sunt acoperite cu apă pentru a li se asigura germinarea. Acest rezultat va fi atins după 24 de ore vara şi 36 de ore iarna. Apoi boabele se vor spăla foarte bine în mai multe ape, iar în zilele următoare ne vom limita doar la a umezi uşor toate boabele, având însă grijă să nu se formeze un strat de lichid superficial. Aceasta ne va permite să evităm un început de putrezire, care survine atunci când boabele sunt acoperite cu un exces de apă.

Grâul încolţit se consumă la începutul mesei, în doze de o lingură pentru adulţi şi o linguriţă pentru tineri şi bătrâni. Înainte de a înghiţi grîul, trebuie ca boabele să fie mestecate cât mai mult timp posibil, până ce ele capătă în gură un gust dulce. Pentru bolnavi, copii şi sugari este recomandat un piure foarte fin, realizat prin sfărâmare, care se amestecă apoi cu miere. Este recomandabil ca, înainte de a pune grâul la germinat, să-l spălăm cât mai bine, deoarece adesea este tratat cu antiseptice şi insecticide.

Pâinea din grâu integral: se frământă 1 kg de făină de grâu integral, 1 linguriţă de rădăcină de tătăneasă (fără coajă) dată prin răzătoare, apă călduţă şi sare. Se lasă la crescut 20-30 de minute, apoi se formează chifle mici care se pun la cuptor în tava tapetată cu făină. Se poate prepara şi fără tătăneasă, cu adaos de morcov ras şi făină de hrişcă.

Drojdia de bere

Drojdia de bere reprezintă o combinaţie echilibrată de substanţe minerale pe cât de rare pe atât de uşor asimilabile. Ea conţine: 50% proteine care sunt uşor digerabile, toţi acizii aminaţi indispensabili vieţii, gluten şi peptide în cantitate foarte ridicată (benefici în procesele de dezintoxicare şi de rezistenţă la infecţii), lecitine, 14 săruri minerale esenţiale, oligoelemente, 17 vitamine, etc. 100 gr. de drojdie de bere furnizează de 10 ori mai multa vitamina B1 decât pâinea, de 5-10 ori mai mult acid pantotenic decât cerealele, de 20 de ori mai mult acid folic decât tărâţele de grâu.

Există levuri (drojdii) înalte, de panificaţie, cu activitate optimă între 15-20 grade celsius şi levuri joase, cu activitate optimă între 5-6 grade celsius, folosite la fabricarea berii. Numai ultimele se folosesc în terapeutică sub numele de drojdie de bere.
Drojdia de bere e considerată un aliment miracol, mult mai eficient chiar decât grâul şi germenii de grâu, mai ales că nici o altă hrană nu conţine într-o combinaţie atât de perfectă şi într-o formă atât de uşor asimilabilă o gama largă de substanţe nutritive importante prin care, în această direcţie, drojdia de bere depăşeşte cu mult în valoare cerealele, fiind mult mai eficientă decât laptele.

Este foarte indicată în anemii, stări de oboseală, uşurând eliminarea de toxine şi deşeuri metabolice. Prin conţinutul său ridicat de proteine şi prin natura acizilor aminaţi pe care-i conţine, joacă un rol protector pentru ficat. Este indicată în avitaminoze B sau complexe, afecţiuni neurologice sau neuromusculare, alcoolism, hepatite, ciroze, afecţiuni renale, afecţiuni intestinale. Are acţiune inhibitoare asupra unor germeni patogeni ca: stafilococ, streptococ, colibacil. Remediază rapid dezechilibrul florei intestinale, mai ales cel rezultat în urma administrării de legume, fructe sau miere în doze de o jumătate de linguriţă pentru copii şi o linguriţă pentru adulţi şi bătrâni;
Extern: sub formă de spălături (o linguriţă de drojdie dizolvată într-un litru de apă) în gastroenterite acute infantile, enterite muco-membranoase, afecţiuni ale mucoasei vaginale.

Pătrunjelul

Această plantă este extraordinar de bogată în elemente preţioase şi efecte terapeutice. Pătrunjelul conţine, pentru numai o sută de grame, circa 200 mg de vitamina C, pe când lămâia – considerată foarte bogată în vitamina C – conţine numai 100 mg. În plus, el mai conţine 60 mg de provitamina A (betacaroten), pe când morcovul conţine de la 2 la 14 mg. Prin aceasta el se constituie într-un foarte puternic antioxidant, vitamina C şi betacarotenul fiind doi din cei trei antioxidanţi naturali pe care organismul are nevoie să-i primească prin alimentaţie. Pătrunjelul mai conţine, de asemenea, 240 mg de calciu şi 20 mg de fier la 100 mg.

El este un excelent antiseptic al sângelui, ca şi al intestinului, după unii terapeuţi fiind un preventiv al cancerului. Pătrunjelul are un rol echilibrant prin conţinutul său de calciu şi, în consecinţă, este foarte indicat în cazurile de rahitism şi tuberculoză. Datorită conţinutului de fier, are efect antianemic şi este un excelent remediu în afecţiunile oculare, datorate unor deficienţe de caroten. Pătrunjelul are, de asemenea, efecte de întârziere a îmbătrânirii. Se indică să se presare (după ce în prealabil a fost bine spălat) peste diferite feluri de mâncare; la nevoie poate fi consumat şi sub formă de suc.

Iaurtul

Iaurtul este un aliment uşor asimilabil, fiind considerat un adjuvant digestiv foarte bun. În plus, datorită acidului lactic şi bacteriilor pe care le conţine, el menţine existenţa unei flore intestinale binefăcătoare. Binefacerea cea mai importantă a iaurtului constă în faptul că el aduce organismului vitamina B şi săruri de calciu în proporţie ridicată. Proprietăţile sale remarcabile sunt, fără îndoială, una din cauzele esenţiale ale vigorii şi longevităţii popoarelor de păstori din Bulgaria şi Caucaz, care consumă din timpuri imemoriale iaurt şi lapte bătut. Însă este bine să nu depăşim măsura, deoarece un exces de acid lactic are, în timp, efect demineralizant. Un pahar de iaurt pe zi constituie o doză convenabilă şi, în cazul unei cure, aceasta nu se va prelungi mai mult de 10-15 zile pe lună.

Untul clarificat

Este un bun remediu pentru sistemul nervos şi pentru buna funcţionare a organismului. Este una din substanţele onctuoase foarte preferate de organismul uman. Lubrefiază şi întăreşte întregul organism. Modul în care se prepară untul clarificat este simplu:

Se pune untul alimentar la topit într-un vas emailat. Se lasă să fiarbă şi se colectează mereu, cu o lingură de lemn, spuma formată. Se ţine pe foc mic, pentru a nu se arde, până devine transparent ca uleiul. Imediat după limpezirea sa în totalitate, se ia repede de pe foc, pentru a evita arderea sa. Se lasă să se răcească puţin, se strecoară prin tifon dublu şi apoi se lasă să se solidifice. Din 4 pachete de unt alimentar se obţine aproximativ un borcan de 400 g unt clarificat. Acest unt este mult mai hrănitor, este pur (sattvic) şi se poate păstra oricât de mult timp fără să se altereze.

Acest tip de unt mai poate fi folosit şi pentru îngrijirea pielii şi tratamente cosmetice, în combinaţie cu diferite plante (muşeţel, lavandă, sânzâiene, etc.), în funcţie de preferinţele şi nevoile proprii. Pentru aceasta se procedează în felul următor: imediat după ce untul a fost luat de pe foc şi este încă lichid, se adaugă plantele dorite; se lasă aşa 24 de ore, apoi se pune din nou la topit până devine lichid, se strecoară şi se lasă să se solidifice.

Preparate din soia

Laptele de soia: se pun 500 g de soia într-un vas şi se adaugă apă cât să o acopere. Se lasă la înmuiat 12 ore. Apoi se spală bine, se adaugă apă proaspătă şi se pune la fiert, dar nu în vase de aluminiu. În timpul fierberii se schimbă apa de două ori. După ce a fiert cel puţin 2 ore la foc mic, se strecoară şi se dă prin maşina de tocat. Se pune într-un sac de tifon, iar sacul se pune într-un vas mare în care se adaugă 2 l de apă călduţă. Se frământă bine sacul cu soia de mai multe ori. Lichidul obţinut se pune într-un alt vas. Se mai adaugă 2 l de apă călduţă şi se repetă procedeul. Apoi se amestecă lichidul rezultat cu cel obţinut prima dată. Se fierbe 20 de minute amestecând continuu cu o lingură de lemn. Se ia de pe foc şi se îndulceşte cu miere după gust. Se serveşte la fel ca laptele obişnuit.

Untul de soia: se amestecă 250 ml de apă cu 2 linguri făină de soia într-un vas şi se fierbe până se obţine o pastă. Se ia de pe foc şi se pune la răcit, apoi se adaugă ulei foarte încet, amestecând continuu, ca pentru pregătirea unei maioneze.

În final, va prezentăm două remedii eficiente pentru prelungirea vieţii, bazate pe un alt aliment miracol: usturoiul

Remediu siberian: 100 g usturoi şi 150 g ceapă se dau printr-o răzătoare fină, se adaugă 2 linguri oţet de mere şi se lasă la loc cald 24 ore. Se încălzesc puţin 350 g miere, se amestecă cu usturoiul, ceapa şi oţetul, după care se lasă la “copt”, la loc cald, timp de 7 zile. Se strecoară apoi printr-o sită deasă. Amestecul se ia în doze de 4 linguriţe luate una după alta, o dată pe zi. Tratamentul se continuă până la vindecare fără a se întrerupe nici o zi, deoarece are efect cumulativ. Este indicat în cazuri de: senilitate, debilitate, angină pectorală, deficienţe cronice ale aparatului respirator, lipsă de energie.

“Elixirul tinereţii”: 350 g de usturoi bine pisat se amestecă cu sucul de la 24 de lămâi mari. Se lasă 24 de ore într-un borcan acoperit cu tifon. Se agită bine înainte de întrebuinţare. Doza: o linguriţă seara, cu o jumătate de pahar de apă călduţă. Este indicat pentru: oboseală cronică, lipsă de energie, obezitate, hipotensiune.

Citiţi şi:
Sfaturi pentru o alimentaţie sănătoasă
Yoga şi alimentaţia
Fructele proaspete, naturale şi stările benefice

Bibliografie:
- Gregorian Bivolaru – Alimentaţia şi terapia naturistă cu cereale, Editura Dakini, 2001
- Gregorian Bivolaru – Yin-Yang, secrete şi reţete, Editura Shambala, 2001
- Nicolae Catrina – Din tainele alimentaţiei lacto-vegetariene, Editura Deceneu, 1997
- Dan Bozaru – Alimentaţia în practica yoga, Editura Satya, 1993

yogaesoteric
1 octombrie 2007