Bine ai venit

blog in constructie ...please be patient
Rinosinuzitele
Sinuzita a devenit o importanta problema de sanatate publica in tarile dezvoltate; in anul 1933, o ancheta desfasurata la nivel national nord-american asupra pacientilor tratati in regim de ambulator a demonstrat ca sinuzita este afectiunea cronica cel mai frecvent intalnita, incidenta ei depasind-o pe cea a artritei sau chiar a hipertensiunii. Intre anii 1985 si 1992, sinuzita a reprezentat in SUA a cincea cauza pentru care sunt prescrise antibiotice in medicina de ambulator.
Calitatea vietii in sinuzita cronica
Un grup de cercetatori americani au creat un chestionar ( numit SF- 36, Medical Outcome Study Short-form 36-Item Health Survey) care reflecta cu acuratete starea generala de sanatate si contine 36 de intrebari.S-a demonstrat ca pacientii cu sinuzita cronica prezinta modificari marcate ale starii de sanatate generala, puse in evidenta prin alterarea scorului obtinut la chestionarul SF-36. Chestionarul aici Desi sinuzita cronica este o afectiune foarte raspandita, nu este cunoscut impactul pe care il exercita asupra calitatii vietii in general si asupra starii de sanatate generala a pacientului. Aceste studii asupra calitatii vietii confirma parerea generala conform careia, suferinta pacientilor cu sinuzita cronica este mult mai cuprinzatoare decat pot exprima simptomele specifice.Suprinzator a fost constatarea influentei negative pe care sinuzita cronica o exercita asupra integrarii normale in societate a acestor pacienti. In cateva domenii componente ale starii de sanatate generala, sinuzita cronica se dovedeste mai debilitanta chiar decat angina pectorala, insuficienta cardiaca, BPCO, lombalgia sau sciatica. Deoarece au fost exclusi pacientii cu afectiuni asociate, precum astmul bronsic, diferentele observate reflecta handicapul generat exclusiv de sinuzita cronica. Influenta majora a sinuzitei cronice asupra calitatii vietii si a starii generale de sanatate, demonstrate in acest studiu, are implicatii majore din perspectiva sanatatii publice. Se poate presupune ca acest grup populational necesita resurse mari pentru ingrijirea de specialitate, iar incapacitatea temporara de lucru generata este semnificativa.

Friday, 21 March 2008

asane

Ştiinţa yoghină a posturilor corporale (ASANA-e)

Efectele tehnicilor posturale yoga (ASANA-e), afirmate de tradiţia yoghină, sunt confirmate de practicanţi

de Oana Mihai

“În yoga, ASANA este considerată a fi o simultană strădanie a trupului, a sufletului şi a mentalului de a vibra la unison cu nemărginirea. ASANA este o posturã statică realizată cu o concentrare specifică. Ea este mai mult decât un exerciţiu fizic, este o modalitate de integrare psihosomatică. Această apropiere blândă şi respectuoasă de misterele fiinţei se bazează pe reeducarea posturală şi vizează ca, prin intermediul corpului, să conducă la trezirea spirituală.” – profesor yoga Gregorian Bivolaru

Yoghinii au afirmat dintotdeauna că yoga este o ştiintă practică. Yoga promite rezultate excepţionale, dar necesită în primul rând practica atentă şi persverentă a unor metode adecvate. Yoga este “ştiinţifică” pentru că exerciţiile yoghine, dacă sunt practicate în mod corect, generează efecte pozitive precise, repetabile şi pentru că este susţinută de tratate ample care explică modul în care se produc aceste efecte. Dintre metodele practice ale sistemului yoga vom prezenta în acest articol tehnicile posturale sau ASANA-ele.

ASANA-ele şi limbajul trupului

Sunteţi conştienţi de limbajul trupului? Îl folosim cu toţii şi, câteodată, este mai sincer decât cuvintele. Orice gest în aparenţă neînsemnat, cum ar fi netezirea părului sau încrucişarea picioarelor, poate spune despre noi mai mult decât am vrea noi să spunem, mai mult decât un întreg discurs.

Atunci când suntem fericiţi sau trişti corpul participă şi el la stările noastre; de fapt acest lucru este valabil pentru toate stările pe care le trăim. Poate aţi observat uneori că stările psihice ne influenţează atitudinea corporală: descurajarea ne face să ne lăsăm umerii şi să aplecăm capul, pe când entuziasmul face să ne îndreptăm spatele şi să avem ochii strălucitori. Întotdeauna, în mod inconştient, ne modificăm poziţia trupului în funcţie de starea psihică pe care o trăim. Acest lucru însă acţionează şi invers: putem să ne folosim de anumite poziţii corporale pentru a ne modifica stările psihice.

Urmăriţi cu atenţie ce se petrece cu corpul vostru atunci când sunteţi trişti sau pesimişti. Amintiţi-vă cu promptitudine că “atitudinea generează aptitudinea” şi nu vă lăsaţi corpul să adopte o poziţie de om înfrânt. Îndreptaţi-vă spatele, respiraţi profund, ridicaţi capul – şi deja vă veţi simţi mult mai bine. Prin yoga veţi învăţa să faceţi mai mult decât atât. Veţi învăţa să acţionaţi oricând cu promptitudine pentru a vă genera stări pozitive şi a le menţine cât mai mult.

Ştiinţa yoghină a posturilor corporale (ASANA-e)

Yoghinii au studiat aceste aspecte timp de milenii, în detaliu, şi au identificat chiar corespondenţa dintre poziţia corpului şi energia cu care fiinţa practicantului intră atunci în rezonanţă. Practicanţii yoga se ajută de anumite poziţii ale corpului, exerciţii care se numesc „ASANA-e”, pentru a atrage energii benefice din macrocosmos, în microcosmosul fiinţei lor. O ASANA sau tehnică posturală yoga implică menţinerea unei anumite poziţii corporale pe o anumită perioadă de timp şi este însoţită de o anumită concentrare specifică.

În tradiţia yoghină se afirmă că există aproximativ 8.400.000 de asane. Dintre acestea 84 sunt cele mai importante şi cunoscute. Fiecare dintre ele are efecte precise la nivel corporal şi psiho-mental. Acţionând asupra traseelor energetice care ne străbat aura, precum şi asupra sistemului nervos şi a glandelor endocrine, asupra musculaturii şi diferitelor organe interne, posturile yoga au o gamă extrem de variată de efecte, astfel încât nu există fiinţă umană care să poată să afirme că ei nu i-ar folosi deloc să practice astfel de exerciţii. Posturile yoga pot fi practicate indiferent de vârstă şi sex, dar desigur că starea de sănătate, flexibilitatea şi vârsta pe care o aveţi va influenţa capacitatea voastră de a le practica – în special când vă aflaţi la început. De ce merită să faceţi efortul de a le învăţa şi practica? Simplu spus, aceste posturi corporale ne pot ajuta să fim mult mai sănătoşi, mai relaxaţi, mai fericiţi.

Efectele posturilor yoghine

Practicarea posturilor yoghine ne ajută să facem cunoştinţă mai bine cu noi înşine. Obiceiul de a ne observa corpul cu atenţie şi cu răbdare în timpul antrenamentului yoghin, de a ne conştientiza toate senzaţiile, percepţiile care apar la nivelul acestuia şi modul în care ele sunt corelate cu anumite manifestări energetice ne va modifica gradat viziunea asupra corpului şi psihicului nostru. Vom fi astfel în contact mult mai bun cu fiinţa noastră şi vom înţelege că ea este un întreg indisociabil, în care fiecare componentă (corpul fizic, stările psiho-mentale, emoţiile, gândurile, intelectul) trebuie să îşi joace rolul ei bine determinat pentru ca noi să fim nişte fiinţe armonioase şi împlinite.

Autocunoaşterea este doar unul dintre beneficiile practicii ASANA-elor yoghine. Oricine alege să practice ASANA-e va remarca – în funcţie de perseverenţa sa în practică şi de timpul acordat practicii yoga – îmbunătăţirea rapidă a stării de sănătate, apariţia unei stări profunde de linişte, de relaxare şi interiorizare, o armonizare globală atât fizică, cât şi psihică, îmbunătăţirea flexibilităţii. Vă veţi simţi permanent plini de vitalitate, optimişti, în formă.

Aceste posturi sunt utile de asemenea şi pentru cei care doresc să-şi amplifice capacităţile fizice, psihice şi mentale: încredere în sine, rezistenţă la oboseală şi la stres, regenerare rapidă, o senzaţie relaxantă de bunăstare, calm profund, echilibru interior, energie crescută.

Secretul practic al ASANA-elor

Tradiţia milenară yoga conţine o serie de elemente esoterice; rareori le veţi găsi pe acestea descrise corect în cărţile de popularizare accesibile în Occident. Aceasta nu se datorează neapărat faptului că nu există deloc occidentali care să cunoască secretele practicii yoga, ci mai ales faptului că în mod tradiţional anumite “secrete practice” ale învăţăturilor yoga nu se transmit niciodată în scris, ci numai “de la gură la ureche”, adică de la învăţător la învăţăcel, de la ghid spiritual la aspirant, de la instructorul de yoga cursanţilor.

Este foarte important să deprindeţi practica exerciţiilor yoghine, inclusiv practica ASANA-elor, de la un instructor de yoga care vă poate pune la dispoziţie şi aspectele care de obicei nu sunt scrise în cărţi. Modul în care circulă energia în timpul realizării fiecărei tehnici posturale este de obicei păstrat secret de către yoghini, împreună cu centrii secreţi de forţă care sunt energizaţi în timpul fiecărui exerciţiu. Aşa cum vă veţi convinge din practica personală, o ASANA practicată corect, însoţită de concentrarea adecvată asupra fluxurilor energetice şi asupra unui anumit centru secret de forţă este de sute de ori mai eficientă decât atunci când este practicată ca un banal exerciţiu fizic.

Sunt persoane care se îndreaptă către yoga pentru că sunt fascinate de esoterism, sunt atrase de fenomenologia paranormalã sau îşi doresc desăvârşirea spirituală. Chiar şi pentru aceste persoane, practica posturilor yoga este un punct de plecare esenţial. Nu neglijaţi niciodată importanţa acestora, chiar dacă vă consideraţi nişte practicanţi avansaţi sau aveţi preocupări mai “metafizice” şi asana-ele vi se par a fi prea concrete! Numai şi numai practica vă va convinge că ASANA-ele yoghine sunt o veritabilă poartă către cunoaşterea esoterică, către trezirea puterilor paranormale şi către auto-desăvârşire.

Relatările unor practicanţi yoga

În cadrul şcolii noastre de yoga sunt mii de oameni care practică aceste exerciţii cu succes – şi cu pasiune. Reproducem numai câteva mărturii în această direcţie, ale unor oameni care practică aceste posturi de câţiva ani:

“ASANA-ele îmi dau o stare de claritate şi bună dispoziţie care se menţine apoi întreaga zi, în tot ceea ce fac. Mă ajută mai ales starea de încredere în sine pe care o am după ce fac exerciţiile de yoga; trăiesc atunci foarte pregnant starea că sunt capabilă să fac orice îmi doresc sau trebuie să fac. ASANA-ele îmi oferă şi foarte multă energie şi o stare de împlinire. Foarte simplu spus, ele mă fac fericită.” – Delia

“Îmi place să practic ASANA-e. Pot să spun că le agreez în primul rând pentru rezonanţa cu energiile pozitive din Univers, pentru stările benefice care apar şi nu în ultimul rând le apreciez pentru beneficiile terapeutice...” – Nicu

“Practica acestor posturi corporale mă ajută să simt o stare de relaxare profundă în tot corpul, mă ajută să îmi opresc agitaţia minţii şi prin aceasta mă ajută să conştientizez fluxurile energetice din fiinţă. La sfârşitul programului de ASANA-e simt cum mă cuprinde o stare de pace interioară şi de fericire.” – Alexandru

“Imediat ce am început să practic yoga în anul I de curs, am remarcat efectele extraordinare ale ASANA-elor. Sufeream pe atunci de spondiloză cervicală, migrene şi constipaţie cronică. După numai câteva săptămâni de practică, la nivel de începători cum mă aflam atunci, aceste probleme au dispărut complet. Mi-am menţinut însă de peste 15 ani obiceiul de a-mi începe ziua cu o şedinţă de ASANA-e de aproximativ o oră. Aceasta mă ajută să mă simt în formă, să am o condiţie fizică excelentă, să fiu permanent într-o stare psihică bună şi să fiu mereu sănătoasă.” – Mariana

“Nu am înţeles ce importante sunt ASANA-ele decât după câţiva ani de curs. La început eram pasionat doar de meditaţii. Cu timpul am înţeles că ASANA-ele oferă o bază indispensabilă pentru meditaţii. Energizarea centrilor de forţă, liniştirea minţii, armonizarea la nivel emoţional, sunt imposibil de obţinut prin meditaţie, pentru cineva care nu s-a perfecţionat în practica ASANA-elor, iar cineva care a atins desăvârşirea în practica acestora, cred eu că nu va face niciodată greşeala să renunţe la ele.” – Dan

Citiţi şi:
Fiziologia energetică a fiinţei umane: corpuri subtile, centri de forţă, canale energetice
Principiul rezonanţei

yogaesoteric
noiembrie 2007

No comments: